Centenar

O basarabeancă de vârstă cu Marea Unire a fost decorată la Iaşi cu „Crucea Moldavă”

post-img

Cinci români care s-au născut jurul anului 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire de la Alba Iulia, au fost decoraţi duminică la Iaşi, de hramul Catedralei mitropolitane, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, cu cea mai înaltă decoraţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei ‒ „Crucea Moldavă”. Printre cei cinci se află şi doi basarabeni: Daria Vătavu şi Constantin Cojocari.

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a vorbit despre Daria Vătavu „din Iaşi, născută în Basarabia, rămasă fără mamă la 2 ani, îngrijită de un preot, părintele Sava, a cărei familii s-a refugiat în România, şi care timp de 50 de ani a slujit o biserică, s-a ocupat de prescuri, a pregătit darurile sfinte pentru Sfânta Liturghie, a rămas necăsătorită, ca o fecioară, aproape de biserică”.

Constantin Cojocari a luptat în Armata Română aproape trei ani, nu a vrut să îşi părăsească pământurile în 1940, la retragere, iar în 1949 a fost deportat pentru şase ani în Siberia, scrie Infoprut.

Am considerat de bine să-i onorăm împreună cu dumneavoastră, pentru că toţi cinci au cunoscut Primul Război, chiar dacă erau copii, au trăit în perioada interbelică, au cunoscut trei dictaturi şi, iată, Dumnezeu a îngăduit ca să vieţuiască şi după ’90 încoace, să ne dăruiască nouă pildă de supravieţuire în vremuri grele. După propria mărturie, doar credinţa în Dumnezeu i-a ajutat să pătrundă printr-un veac întreg cu bucuriile lui, dar mai ales, cu încercările sale”, a menţionat Părintele Mitropolit Teofan.

Cei cinci români au mai primit în dar o Sfântă Scriptură cu scris mare şi o icoană litografiată cu Sfânta Parascheva şi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina.

Conform datelor furnizate de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, în anul 2018, 256 de români au împlinit sau urmează să împlinească 100 de ani de la naştere. Cele mai multe persoane născute acum 100 de ani se află în Bucureşti, judeţul Iaşi situându-se pe locul doi, cu 20 de persoane (13 femei şi 7 bărbati).