Centenar

Localităţile care au semnat Declaraţii de Unire vor primi drapele nominale la Marea Adunare Centenară din 25 martie

post-img

La Marea Adunare Centenară din 25 martie 2018, organizată de către Alianţa pentru Centenar, din care fac parte mai multe organizaţii unioniste, vor participa oameni din toate localităţile din Republica Moldova care au semnat declaraţii de unire cu România. De asemenea, la eveniment sunt aşteptaţi reprezentanţi ai formaţiunilor politice pro-europene şi unioniste, atât din Republica Moldova, cât şi din România.

Detaliile au fost prezentate de către organizatori în cadrul unei conferinţe de presă la IPN. Reprezentanţii Alianţei pentru Centenar au declarat că fiecare localitate semnatară a declaraţiei de unire va primi un drapel cu numele localităţii. Până în prezent, au fost pregătite 121 de drapele nominale.

Primul drapel de acest gen a fost înmânat, în cadrul conferinţei, primarului comunei Parcova din Edineţ, Marcel Snegur. Edilul a declarat că a semnat declaraţia de unire, împreună cu colegii săi, pentru că s-au simţit „îndemnaţi de către bunici şi străbunici, dar şi de către copii, să revină acasă la patria-mamă”. Primarul a mai spus că Republica Moldova poate asigura bunăstare cetăţenilor săi doar prin unirea cu România. 

Ion Leaşcenco, preşedintele Blocului Unităţii Naţionale „BUN”, a spus că este foarte important ca la manifestaţia din 25 martie să participe toată lumea, indiferent de convingerile politice, indiferent de vârstă sau de propriile frustrări. Potrivit liderului BUN, au avut loc întrevederi cu liderii partidelor politice care şi-au asumat unirea, fie în statutul formaţiunilor, fie prin declaraţii, printre care: Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal, Partidul Unităţii Naţionale. Organizatorii au decis ca fiecare partid să aibă posibilitatea să participe la eveniment cu propriile însemne. Liderii politici vor avea posibilitatea şi să ţină discursuri. Acesta a reiterat că manifestaţia de pe 25 martie va avea loc paşnic şi fără destabilizări, aşa cum unii încearcă să vehiculeze.

Preşedintele Asociaţiei „UNIREA - ODIP”, Vlad Bileţchi,  a spus că peste 20 de instituţii de învăţământ din Republica Moldova au semnat declaraţii de unire cu România. Liderul ODIP a mai spus că atât primarii, cât şi directorii instituţiilor de învăţământ sunt presaţi şi împiedicaţi să-şi manifeste dorinţa de reunire. 

Marea Adunare Centenară, pentru marcarea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (1918), va avea loc duminică, 25 martie, la ora 12.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.