Centenar

Judeţul Galaţi a semnat o Declaraţie de Unire cu Republica Moldova

post-img

Aleşii judeţeni din Galaţi au adoptat vineri o Declaraţie de Reunire cu Republica Moldova.

„Facem această declaraţie simbolică de unire acum, ca reperaţie morală pentru suferinţele îndurate de înaintaşii noştri, smulşi împotriva voinţei lor de la trupul patriei istorice şi o aşezăm ca piatră de temelie a viitorului copiilor noştri. Vrem să ne unim cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie cu noi, pentru ca fiii şi nepoţii noştri să se bucure de un viitor demn, în libertate şi avuţie, de şansele de împlinire pe care generaţiile ultimelor opt decenii nu le-au avut (…) Dacă declaraţia de unire de azi este una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor spre unirea deplină, când nu va mai fi graniţă pe Prut şi toţi românii vor trăi uniţi între graniţele României, zidite de înaintaşii noştri, consfinţite prin actul Unirii de la 1918”, se menţionează în textul documentului semnat de consilierii judeţeni din Galaţi.

„Sper ca într-un viitor, poate nu îndepărtat, împreună cu fraţii noştri de peste Prut să fim în marea familie europeană”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, care a vorbit totodată şi despre dezvoltarea relaţiilor economice cu românii de peste Prut.

Tot în şedinţa de vineri, consilierii judeţeni au votat două înţelegeri de cooperare cu Raioanele Cahul şi Hânceşti din Republica Moldova, în vederea accesării de fonduri transfrontaliere pentru investiţii în domenii precum sănătate şi cultură, transmite Viaţa Liberă.