Centenar. Regele Ferdinand Întregitorul se întoarce la Chişinău. Un monument, de la Iaşi
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Centenar. Regele Ferdinand Întregitorul se întoarce la Chişinău. Un monument, de la Iaşi

Primăria municipiului Iaşi şi Academia Română vor dona Chişinăului un monument al Regelui Ferdinand al României, cel sub domnia căruia acum 100 de ani s-a înfăptuit Marea Unire. Primăria de la Iaşi şi Academia au semna un program de colaborare dedicat Centenarului Unirii.

Astfel, Primăria municipiului Iaşi va dona Chişinăului un monument de 6 metri în anul Centenarului – 2018, transmite 10TV.

Un monument al Regelui Ferdinand a fost altădată amplasat în centrul Chişinăului, unde acum se află Piaţa Marii Adunări Naţionale şi clădirea Guvernului.

Desemnat şi recunoscut ca principe moştenitor al unchiului său, Regele Carol l, încă din anul 1889, el avea să fie încoronat în cadrul unei ceremonii fastuoase abia opt ani mai târziu, la Alba-Iulia, în cetatea în care în urmă cu mai bine de trei secole intrase triumfal şi primul făuritor al unirii celor trei principate româneşti, Mihai Viteazul.

Cunoscut de popor şi cu supranumele de „Întregitorul”, Ferdinand a încununat visul întregii naţiuni de a trăi între aceleaşi hotare, ale României Mari, chiar dacă pentru realizarea acestui ideal a trebuit să intre în război împotriva ţării sale natale.

Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916 şi în special datorită reginei Maria, intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, onorând astfel jurământul făcut cu doi ani mai devreme, acela de a fi „un bun român”.

Similare