Albumul "Centenarul Marii Uniri" a fost lansat la Colegiul Naţional de Apărare din Bucureşti
Sursa foto:antena3.ro Vizualizari:

Albumul "Centenarul Marii Uniri" a fost lansat la Colegiul Naţional de Apărare din Bucureşti

Catalogul "Centenarul Marii Uniri 1918-2018" a fost lansat marţi, de editura Paideia, la Colegiul Naţional de Apărare din Bucureşti.

Volumul "Centenarul Marii Uniri 1918-2018", realizat în mai multe variante, a apărut în colecţia Emblematic România, o serie a editurii Paideia dedicată promovării României, scrie Mediafax.

"Un eveniment atât de important se cădea să fie abordat într-o manieră evenimenţială. E foarte uşor de urmărit în acest volum, urmând ordinea cronologică a evenimentelor. În momentul în care parcurgi acest catalog, pe care îl avem publicat şi într-un format mai mic, realizezi tot ceea ce s-a întâmplat. Toată informaţia este sistematizată. Este mult mai uşor de citit şi îţi rămâne o imagine din toată istoria. Se tot publică volume, dar eu aş merge şi pe sentimentul naţional şi pe spiritul unionist.

Unirea, care a avut în spate o întreagă serie de evenimente, a mers pe acest spirit unionist. Populaţia a realizat că poate să facă lucrul acesta, că se poate aduna într-o singură naţiune", a spus Camelia Botezatu, directorul editurii Paideia, la lansarea din cadrul conferinţei Strategii XXI "România Centenar", organizată marţi de Colegiul Naţional de Apărare, la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

Gazdă a manifestării, col. Doina Mureşan, director al Colegiului Naţional de Apărare din Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" a explicat legătura dintre instituţia pe care o conduce şi noua apariţie editorială: "Volumul pune la un loc istorie, biografii, fotografii din arhive cunoscute sau personale, toate pentru a aduce printre noi spiritul de unire şi de dreptate al românului. Sunt aici fotografii emoţionante, hărţi şi documente ale vremii, pe care nu le vor da uitării. Albumul are un concept modern şi îl considerăm emblematic pentru Colegiul Naţional de Apărare".

Între variantele catalogului se numără şi o serie limitată de volume legate manual, însoţite de un CD cu muzica lui Nicolae Voiculeţ.

De la "Neutralitatea României în Primul Război Mondial" (1914-1916), până la participarea României la Primul Război Mondial (1916-1918), împotriva Puterilor Centrale, bornele istorice ale înfăptuirii Marii Uniri şi recunoaşterea acestui act de către comunitatea internaţională sunt reperele albumului propus de editura Paideia.

Similare