Cel Mai Dulce Festival Din Estul Europei

VIDEO. Patiseri din România vor participa la Festivalul „MAI DULCE”

Reţetele tradiţionale româneşti vor fi promovate, în această duminică, 21 mai, începând cu ora 12:00, la Festivalul Internaţional „Mai Dulce”, ediţia a cincea, organizat de Asociaţia K Lumea. Printre participanţii la eveniment sunt şi patiseri din România au anunţat organizatorii festivalului în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR MOLDOVA.

Turismul gastronomic este considerat o componentă importantă a turismului, iar bucătăria tradiţională poate fi un avantaj pentru Republica Moldova. Acest gen de turism se bucură de un interes enorm în România, potrivit conferenţiarului universitar, Marilena Stoian, fondator ANTREC România.

„Gastronomia şi turismul se împletesc şi se influenţează direct. Impactul este enorm atât din punct de vedere al atragerii de vizitatori, de turişti în anumite destinaţii, dar şi când vorbim despre păstrarea anumitor reţete, păstrarea unui anumit mod de a pregăti şi de a prezenta bucate tradiţionale specifice anumitor zone şi, de asemenea, de a-i încuraja pe tineri către reţetele tradiţionale, chiar dacă, uneori, este puţin mai multă muncă decât la semipreparate, dar efectul şi gustul sunt incomparabile”, afirmă Marilena Stoian.

„Noi salutăm la maximum participarea oamenilor din regiune. Deşi este un festival care se întâmplă în capitală, noi ne dorim enorm de mult ca toţi, fie chişinăuieni, fie nu, să aducă reţetele rustice, de la ţară, de acolo de unde trebuie renăscute, valorificate şi îndrăgite. Nu cunosc un festival de deserturi în zonă. Poate tocmai de asta, la un moment dat, Bored Panda ne-a numit cel mai dulce festival din estul Europei”, a menţionat Nata Albot, directorul Festivalului „Mai Dulce”.

„Pentru noi este destul de frumos că acest festival se întâmplă anul acesta. Este primul nostru motiv de bucurie. În al doilea rând, noi venim cu acest festival în ajunul unei sărbători foarte frumoase, Ziua Copiilor. Este, cred eu, unul dintre festivalurile unde copiii se reunesc cu părinţii şi merg împreună la ateliere, participă la concursuri. Savurează această zi frumoasă alături de cei dragi. Noi încercăm să reunim, să facem ca familiile într-adevăr să se simtă fericite”, punctează Viorica Nagacevschi, fondator K Lumea.

„Toate acţiunile pe care le organizez cu Grupul mămicilor de gemeni mă energizează - şedinţele foto, întrunirile pe care le facem şi unde socializăm, inclusiv Festivalul „Mai Dulce”. Da, este corect, organizarea şi tot procesul acesta este foarte enervant. Dacă mă întrebaţi mămicile pe nume, clar că nu ştiu care au fost în ziua aceea şi precis îmi cer scuze după aia. În schimb, dupa aceasta, o săptămână sau două eu zbor pentru că este vorba despre o energie colosală”, conchide Aurelia Zlotea, mamă a doi copii.

Emisiunea în întregime poate fi urmărită aici.