CÂŞTIGĂ ROMÂNIA

CÂŞTIGĂ ROMÂNIA
Începând de marţi 18 aprilie TVR MOLDOVA începe să transmită show-ul „Câştigă România”, prezentat de Virgil Ianţu. Concurenţii şi telespectatorii deopotrivă vor fi purtaţi prin toate judeţele ţării.

„Câştigă România! este un format în totalitate românesc, idee ce se produce pentru prima oară. Întrebările se referă doar la ţara noastră, dar îi trec pe concurenţi prin toate subiectele imaginabile. Cu această ocazie vom afla atât noi, cât şi cei de acasă, despre lucrurile frumoase pe care le avem în ţară şi despre realizările mai vechi, dar şi mai noi“, a mărturisit Virgil Ianţu. 

În ceea ce priveşte ineditul formatului, prezentatorul dezvăluie că „lucrurile sunt foarte simple şi aceasta e una dintre calităţile noului concurs. Este intuitiv, iar cei de acasă se vor obişnui cu ce se va petrece în emisiune. Avem trei concurenţi în fiecare ediţie, dintre care doar unul va rămâne, după ce va trece de două etape preliminarii. Fiecare concurent trebuie să aibă ca punct de plecare un judeţ de graniţă pe care şi-l alege el. Misiunea este să ajungă într-un alt judeţ, tot de graniţă, pe care îl va alege aleatoriu calculatorul. Fiecare concurent trebuie să răspundă corect la o serie de întrebări legate de judeţele prin care trec. La final se face un clasament, iar cei care au parcurs întreaga distanţă între punctul de plecare şi cel de destinaţie sunt avantajaţi. După prima etapă, doi dintre concurenţi merg mai departe, iar cel cu punctajul cel mai mic părăseşte concursul. În următoarea etapă, concurenţii «se duelează», pornind unul spre celălalt, fiecare dintr-un judeţ opus. Obiectivul este să ajungă în judeţul adversarului şi aici va fi nevoie şi de puţină strategie, de câteva ocolişuri. În cea de-a treia etapă va rămâne cel care va parcurge cele mai multe judeţe. Acesta va trebui să răspundă la o serie de întrebări cât mai repede, parcurgând cât mai multe judeţe din punctul de plecare. Iar strategia pe care o va alege face parte din farmecul jocului. Dacă rămâne înconjurat de judeţe pentru care a dat răspunsuri greşite, se blochează şi ediţia se încheie. Însă acesta este cel care trece în ediţia următoare şi care are deja un premiu asigurat“, a mai explicat Virgil Ianţu.