AUGUST '89

Anual, peste 5.000 de titluri de carte în limba română intră în colecţiile Bibliotecii Naţionale

Biblioteca Naţională din Chişinău poate fi considerată, pe bună dreptate, cetatea limbii române. Mulţi dintre iluştrii scriitorii contemporani, dar şi cei care au trecut în eternitate, au lăsat creaţiile lor drept mărturie a zbuciumului pentru adevărul istoric şi grafia latină - haina firească a limbii române. Graţie donaţiilor de carte ale României, instituţia este în prezent cea mai bogată în colecţii de literatură română şi universală.

Biblioteca Naţională este un adevărat templu al limbii române. De-a lungul anilor, aici a fost adunată cu grijă zestrea sprituală a acestu neam şi o parte impunătoare a tezaurului românesc scris. De la 89 şi până în prezent, instituţia şi-a completat colecţiile cu scrierile autorilor contemporani precum Grigore Vieru, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu şi mulţi alţii, care, prin creaţia lor, au dat valoare şi au promovat limba şi literatura română.

În anii 90, fondul de carte al bibliotecii s-a îmbogăţit considerabil datorită donaţiilor din România. Doar în anul 1992, din partea Guvernului de la Bucuresti, Biblioteca Naţională a Moldovei, dar şi alte biblioteci publice, au primit peste 900 de mii de volume de carte în limba română.

Este extrem de important rolul scriitorilor la îmbogăţirea colecţiiei bibliotecii. Ei reprezintă surse continue de completare a tezaurului scris.

Pe parcursul a 30 de ani, biblioteca a beneficiat de donaţii din partea mai multor personalităţi din domeniul politic, economic sau cultural.

Operele scriitorilor basarabeni, care au pus umărul la restabilirea adevărului istoric, la revenirea alfabetului latin, sunt păstrate în Secţia "Lectura publică", Sectorul "Carte contemporană" a Bibliotecii.

Opera inegalabilului Grigore Vieru, numit şi poetul limbii române, al lacrimii şi al durerii, al curajului şi al bărbăţiei neîngenuncheate, opera căruia ne reuneşte permanent sub semnul mamei, al libertăţii şi al eternităţii, are un loc aparte pe rafturile bibliotecii.

În opinia prozatorului Vladimir Beşleagă, un rol esenţial în completarea colecţiilor Bibliotecii Naţionale îl au şi editurile.

Este deja o tradiţie ca la Biblioteca Naţională să se desfăşoare anual Salonul Intrernaţional de Carte. Acolo sunt prezentate mii de titluri de carte ale editurilor din ţară şi străinătate. În acest an, va fi organizată cea de-a 28-a ediţie.

Peste 5000 de titluri de carte în limba română intră anual în colecţiile Bibliotecii Naţionale. Acest testament scris al înaintaşilor, este păstrat cu sfinţenie pe rafturile Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, pentru a fi lăsat drept moştenire generaţiilor viitoare.