Actualitate

Președintele Maia Sandu a cerut Parlamentului să înceapă procedurile pentru organizarea referendumului constituțional privind aderarea R. Moldova la UE

Președintele Maia Sandu a cerut Parlamentului să înceapă procedurile pentru organizarea referendumului constituțional privind aderarea R. Moldova la UE

Președintele Maia Sandu a cerut Parlamentului să înceapă procedurile pentru organizarea referendumului constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Şeful statului a mai solicitat stabilirea datei referendumului, care cel mai probabil ar putea avea loc în luna octombrie. Potrivit Maiei Sandu, Moscova este cu ochii pe Chişinău şi e gata să saboteze acest proces.

Republica Moldova se află în faţa unei oportunități istorice de aderare la Uniunea Europeană, iar pasul decisiv trebuie făcut cu susținerea populației, prin organizarea referendumului constituțional, a declarat Maia Sandu.


MAIA SANDU președintele Republicii Moldova: „Este în spiritul democrației ca la această decizie să participe cât mai mulţi cetățeni. Noi vrem să fie o decizie asumată a oamenilor. Vreau ca aici pe intern să nu se mai pună la îndoială decizia cetățenilor. Să nu se mai facă un pas înainte după care să vină un partid politic şi să facă jumătate de pas in urmă spunând că integrarea europeană este doar proiectul Maiei Sandu. Atunci când scriem în Constituție, atunci devine foarte clar, şi nu doar clar, dar obligatoriu pentru toate partidele politice să urmeze decizia poporului”.


De la lansarea propunerii şi până în prezent, preşedintele a organizat peste 20 de runde de consultări, la care au fost chemate mai multe partide politice. Unele forţe politice şi-au anunțat deja electoratul să boicoteze acest exercițiu.


MAIA SANDU președintele Republicii Moldova: „Cei care au chemat oamenii să voteze împotrivă, cheamă oamenii să voteze împotriva păcii. Ca să fie foarte clar! Întotdeauna există riscuri. Riscuri au existat şi până astăzi, şi riscuri vor exista şi în următorii 30 de ani. Asta nu înseamnă că noi trebuie să ezităm. Eu cred că noi am ezitat in trecut şi ne-am lăsat opriți din drum pentru că, în mod normal, ar fi trebuit să fim deja stat membru UE atunci când au intrat alte state din regiune”.


Recent, Serviciul de Informații şi Sercuritate a anunțat că, în următoarea perioadă, ţinta principală a războiului hibrid dus de Moscova va fi referendumul de integrare europeană. Autotăţile sunt în alertă după ce au apărut provocări din afara ţării.


MAIA SANDU președintele Republicii Moldova: „Cunoaștem ce poate face Kremlinul şi cu cine lucrează Kremlinul în Republica Moldova. Şi cetățenii trebuie să fie vigilenți, să nu se lase mințiți. Să nu ne lăsăm înfricoșați de amenințările care vin de la Moscova. Tocmai de asta trebuie să devenim parte a familiei europene. Să punem ţara la adăpost cât mai repede pentru că ştim că cei de la Kremlin au gânduri proaste pentru țara noastră”.


Potrivit președintelui, Moscova mizează şi pe forţele politice din regiunea transnistreană şi cele din autonomia găgăuză. Un exemplu este sfidarea Chișinăului prin deschiderea celor şase secţii de votare în stânga Nistrului pentru scrutinul prezidențial rus, dar şi întâlnirea bașcanului Evghenia Guţul cu președintele rus, Vladimir Putin.


MAIA SANDU președintele Republicii Moldova: „Probabil nu mai este satisfăcut Kremlinul de acțiunile partidelor pro-ruse din Republica Moldova și a hotărât să mizeze pe grupări criminale în efortul de destabilizare a Republicii Moldova. Noi ne dorim o relație bună cu toate țările, inclusiv cu Federația Rusă. Dar noi vrem să vedem respect pentru integritatea teritorială a ţării noastre. Noi vrem ca Federaţia Rusă să nu se amestece in treburile noastre interne, aşa cum nu ne amestecăm noi”.


Tot astăzi, Maia Sandu a anunţat despre lansarea site-ului pentru.md, o platformă online de informare a cetățenilor despre beneficiile aderării la Uniunea Europeană.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter