Actualitate

Sophie, ducesa de Edinburgh, prima membră a familiei regale britanice care a vizitat Kievul după invazia rusă

post-img
Sophie, ducesa de Edinburgh, la Kiev

Sophie, ducesa de Edinburgh, a vizitat luni Kievul, marcând prima vizită a unui membru al familiei regale britanice în Ucraina de la invazia rusă, conform unui anunţ făcut de Londra. Ducesa a mers la Kiev într-o vizită de o zi, într-o demonstrație de solidaritate cu femeile, bărbații și copiii afectați de război.

Sophie, soția fratelui mai mic al Regelui Charles, Prințul Edward, a făcut această vizită surpriză în numele Ministerului de Externe al Marii Britanii.

Sophie, Ducesa de Edinburgh: Astăzi este o zi fericită. O zi fericită că, în sfârșit, am reușit să ajung în Ucraina. Foarte fericită să fiu aici, la prima mea vizită. Și este și o zi tristă, pentru că aici am aflat despre situația în toate realitățile ei, ceea ce, desigur, este trist. Costul uman al războiului este foarte real și știu că toată lumea de aici îl simte foarte intens.

Ducesa de Edinburgh a făcut această vizită pentru a-și arăta solidaritatea cu cei afectați de război, dar și ca parte a activității sale de susținere a supraviețuitorilor violenței sexuale folosite drept armă în conflict.

Sophie, ducesa de Edinburgh, la Kiev



Am aflat mai multe despre situaţie în toate realităţile ei, ceea ce, desigur, este trist. Costul uman al războiului este foarte real şi ştiu că toată lumea de aici îl simte intens", a spus ea, în timpul unei recepţii la reşedinţa ambasadorului britanic.

„Este adevărat că femeile şi fetele plătesc cel mai mare preţ în ceea ce priveşte costul uman, în ceea ce priveşte modul în care ele sunt afectate şi modul în care pot fi folosite ca arme de război", a declarat ducesa de Edinburgh.

Violul este folosit pentru a minimaliza, degrada şi distruge", a continuat Sophie, referindu-se la numeroasele acuzaţii de violenţă sexuală ce vizează armata rusă din Ucraina.

Potrivit Ministerului Britanic de Externe, ducesa de Edinburgh a cunoscut supravieţuitoare ale violenţei sexuale şi torturii, care şi-au împărtăşit poveştile, precum şi femei strămutate din cauza luptelor şi copii deportaţi în Rusia, care au revenit în Ucraina.

De asemenea, ea a adus un omagiu civililor executaţi la Bucea, lângă Kiev, la doi ani după ocuparea scurtă şi sângeroasă a acestui oraş de către armata rusă, în primăvara anului 2022.

Ducesa s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu soţia sa, Olena, cu care a discutat despre sprijinul pentru supravieţuitorii violenţelor sexuale. 

Sophie, ducesa de Edinburgh, la Kiev


Familia regală britanică a fost foarte deschisă în susținerea Ucrainei. La împlinirea a 2 ani de la declanșarea invaziei, Regele Charles a vorbit despre agresiunea de nedescris săvârșită de Putin.

Sophie, Ducesa de Edinburgh: Am întâlnit atât de mulți ucraineni minunați în Regatul Unit, care și-au găsit o casă acolo. Și ceea ce a fost interesant a fost, de asemenea, să-i văd pe oamenii care trăiesc și trăiau deja în Regatul Unit, făcând un pas înainte și ajutându-și compatrioții să încerce să se stabilească și să găsească un fel de pace pentru moment. Dar, desigur, este adevărat că inimile ucrainenilor pe care i-am întâlnit în Regatul Unit rămân aici. Ei ar dori să se întoarcă acasă într-o zi și, cu voia lui Dumnezeu, acest lucru se va întâmpla.

Marea Britanie a fost unul dintre cei mai vocali și mai activi susținători ai Kievului în eforturile de apărare și a promis un sprijin nemilitar de aproape 6 miliarde de dolari.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter