Politic

Oleg Serebrian efectuează o vizită de lucru în Republica Franceză în cadrul căreia va avea loc o rundă de dezbateri pe subiectul transnistrean

post-img
Oleg Serebrian

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian efectuează o vizită de lucru la Paris. În cadrul vizitei, joi, 25 aprilie și vineri, 26 aprilie, oficialul va avea întrevederi cu reprezentanții Președinției, Senatului, Adunării Naționale, Ministerului Afacerilor Externe și Europene și Ministerului Apărării al Republicii Franceze.

De asemenea, vicepremierul Serebrian va prezenta o conferință publică despre dosarul transnistrean, eveniment organizat de Institutul Francez pentru Relații Internaționale (IFRI) și moderat de directorul acestuia, Thierry de Montbrial.

În seara zilei de vineri, 26 aprilie, oficialul va avea un interviu de o oră cu jurnalistul Emile Malet la postul de televiziune al Adunării Naționale a Franței.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter