Europa azi

China a anulat fără explicații vizită a lui Josep Borrell, în timp ce UE protestează față de decizia Beijingului de a restricționa exporturile de metale necesare pentru semiconductori

post-img
China, UE
Sursa foto: tvr/simbol

China a anulat o vizită pe care urma să o efectueze în această ţară săptămâna viitoare şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, instituţie care, pe de altă parte, şi-a manifestat preocuparea faţă de decizia Chinei de a impune restricţii asupra exporturilor sale de galiu şi germaniu, două metale rare utilizate pentru fabricarea de semiconductori şi alte echipamente electronice, relatează Reuters citat de caleaeuropeană.ro.

“Din nefericire, am fost informaţii de către omologii noştri chinezi că datele preconizate pentru săptămâna viitoare nu mai sunt posibile şi trebuie acum să căutăm alternative”, a declarat purtătoarea de cuvânt Nabila Massrali.

Conform acesteia, Beijingul nu a oferit nicio explicaţie pentru decizia de a anula vizita lui Borrell în China, ţară pe care Comisia Europeană și mai multe țări UE au descris-o drept “concurent şi rival sistemic” al UE.

Ministerul de Externe chinez nu a comentat deocamdată anularea acestei vizite, care urma să se desfăşoare pe 10 iulie şi avea pe agendă “chestiuni strategice”, inclusiv drepturile omului şi războiul ruso-ucrainean. Josep Borrell a mai avut o vizită anulată în China, în aprilie, atunci pentru că fusese testat pozitiv la COVID-19, amintește și Agerpres.

Vizita respectivă urma să aibă loc după deplasarea în China a președintelui francez Emmanuel Macron și a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, moment precedat de un discurs definitoriu al șefei executivului european privind relațiile dintre UE și Beijing. Potrivit acesteia, raporturile dintre Europa și China trebuie concentrate pe o “reducere a riscurilor, nu o decuplare a UE de China”.

Anularea vizitei lui Borrell vine în contextul în care vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Frans Timmermans, se află la Beijing, acolo a făcut apel la o acțiune comună mai rapidă și mai decisivă cu China pentru a aborda criza climatică “din ce în ce mai rapidă”.

Tot marţi, Comisia Europeană şi-a exprimat preocuparea faţă de decizia Beijingului de a impune restricţii asupra exporturilor chineze de galiu şi germaniu, metale esenţiale pentru producţia de semiconductori, autoturisme electrice şi pentru alte industrii high-tech, relevă Reuters. Aceste două metale reprezintă materii prime “strategice” pentru tranziţia verde şi digitală a UE, a sesizat Comisia Europeană, care a precizat că va face o analiză de impact asupra măsurilor impuse de China.

Aceste restricţii vin în contextul altor restricţii impuse de SUA asupra exporturilor de tehnologie de vârf către China şi presiunilor exercitate de Washington către alte state, inclusiv cele europene, de a se alătura acestor măsuri.

Potrivit Beijingului, restricţiile pe care le va aplica de la 1 august exporturilor de galiu şi germaniu au ca scop protejarea securităţii naţionale a Chinei, explicaţie dezaprobată de Bruxelles.

“Comisia este preocupată de faptul că aceste restricţii la export nu au legătură cu nevoia protejării păcii şi stabilităţii globale şi nici cu implementarea de către China a obligaţiilor privind neproliferarea ce decurg din tratatele internaţionale“, a declarat purtătoarea de cuvânt citată.

O reacție în acest sens a venit și din partea industriei germane, care a avertizat că Europa trebuie să devină mai autonomă în căutarea materiilor prime necesare pentru economii mai curate și mai digitale.

În acest sens, principalele instituții ale UE au ajuns în luna aprilie la un acord european privind legea cipurilor, prin care UE va investi 43 de miliarde de euro pentru a-și dubla ponderea în producția globală de semiconductori până în 2030 și a prinde din urmă SUA și China

Între timp, liderii celor 27 de state membre au reconfirmat săptămâna trecută, în timpul summitului lor de la Bruxelles, abordarea multifațetată a UE față de China, percepută ca “partener, concurent și rival sistemic”.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter