Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

La Bucureşti se desfăşoară reuniunea informală a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor interne UE. Spaţiul Schengen, pe agenda discuţiilor

În contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, astăzi şi mâine se desfăşoară la Bucureşti reuniunea informală a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor interne. O temă prioritară este spaţiul Schengen. "Am inclus pe agenda noastră această temă importantă, nu doar pentru că este o temă de interes pentru România şi Bulgaria, ci şi pentru că ea se referă şi la alte aspecte importante, cum ar fi menţinerea controalelor la frontierele interne pentru perioade lungi de timp", a subliniat ministrul de Interne, Carmen Dan. Lucrările sunt găzduite de Palatul Parlamentului.

În prima parte se discută despre ameninţarea teroristă. Cooperarea poliţienească este a doua temă pe ordinea de zi. Spaţiul Schengen va fi subiectul unui prânz de lucru, iar politicile privind migraţia şi azilul constituie punctul principal al celei de-a treia sesiuni.

"Sunt fericită să avem alături de noi mulţi miniştri de Afaceri interne din Uniunea Europeană, pe comisarul Avramopoulos", a declarat la sosire ministrul român de Interne, Carmen Dan.

"Este o zi foarte importantă pentru noi şi îmi doresc tare mult ca reuniunea de astăzi să aducă un plus de claritate asupra unor soluţii pe care dorim să le implementăm în perioada următoare", a adăugat ministrul.

Carmen Dan a subliniat că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene lucrează deja la dosare importante, care privesc gestionarea migraţiei şi securitatea frontierelor.

"Sunt doar câteva zile de când ne-am confruntat cu o a doua situaţie privind vasele cu migranţi din Marea Mediterană şi cred că este absolut necesar să accelerăm procesul de finalizare a procedurilor privind aranjamentele temporare. Aranjamentele temporare reprezintă o soluţie de răspuns în astfel de situaţii punctuale de criză, soluţii care se bazează pe solidaritate şi voluntariat. România a exprimat în nenumărate rânduri convingerea că aceste două principii trebuie să caracterizeze răspunsul Uniunii Europene şi tocmai de aceea am înţeles să contribuim la răspunsul comun al altor state", a precizat ministrul de Interne.

"Referitor la Schengen - am inclus pe agenda noastră această temă importantă, nu doar pentru că este o temă de interes pentru România şi Bulgaria, ci şi pentru că ea se referă şi la alte aspecte importante, cum ar fi menţinerea controalelor la frontierele interne pentru perioade lungi de timp. Este adevărat că în Europa au avut loc o serie de evenimente, şi mă refer la numeroase atacuri teroriste care au pus în pericol siguranţa cetăţenilor din unele state membre, cred că tocmai de aceea trebuie să identificăm un echilibru între menţinerea securităţii şi siguranţei acestor cetăţeni din statele expuse riscului terorist şi presiunii migratorii şi valoarea fundamentală care este reprezentată de spaţiul european de liberă circulaţie", a mai subliniat ministrul român al Afacerilor Interne.

Similare
RECOMANDĂRI