UPDATE. Ion Terguţă: Preşedinta CECE Nisporeni apare pe panourile publicitare ale concurentului Vladimir Plahotniuc
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

UPDATE. Ion Terguţă: Preşedinta CECE Nisporeni apare pe panourile publicitare ale concurentului Vladimir Plahotniuc

Candidatul Blocului „ACUM”, Ion Terguţă, la alegerile parlamentare din 24 februarie cere excluderea Anei Buhnea din calitatea de preşedinte şi membru al Consiliului electoral de circumscripţie nr.17 Nisporeni. Terguţă o acuză de agitaţie electorală în favoarea candidatului PD, Vladimir Plahotniuc.

Ion Terguţă a depus, pe 5 februarie, o contestaţie în acest sens la Comisia Electorală Centrală.

Motivul acestei cereri este apariţia preşedintei pe panourile publicitare ale concurentului Vladimir Plahotniuc la Nisporeni.

„Asocierea imaginii ei cu imaginea unui concurent electoral periclitează serios corectitudinea şi legalitatea activităţii Consiliului electoral dat, fiind evident exprimate, atât afilierea ei politică, cât şi acceptul ei de a fi implicată în activitatea de agitaţie electorală pentru un concurent electoral”, scrie candidatul ACUM pe Facebook.

Terguţă mai declară că Implicarea Anei Buhnea în agitaţia electorală pentru concurentul Vladimir Plahotniuc „contravine expres prevederilor pct.22 lit.e) din Regulamentul privind activitatea consiliului electoral de circumscripţie, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1702 din 19 iunie 2018, reieşind din care membrii consiliului electoral nu pot face agitaţie în favoarea sau în defavoarea persoanelor ce candidează la o funcţie publică eligibilă, nu pot să se implice în activităţi politice în susţinerea vreunuia din concurenţii electorali şi nu pot să se afilieze niciunuia din ei, nu pot sprijini financiar sau prin orice alte modalităţi, direct sau indirect, niciun concurent electoral”, mai preciziează Ion Terguţă.



Sursa: Facebook/Ion Terguţă

Ana Buhnea, contactată de TV8, confirmă faptul că apare în imaginea de pe panoul publicitar. Preşedinta Consiliului Electoral spune că fotografia este mai veche şi a fost făcută la un Hram. „Eram la un Hram. Am şi eu dreptul să merg la Hram vara? Am fost şi eu la un Hram şi am nimerit într-o poză”a declarat Buhnea.

Ana Buhnea apare şi pe reţelele sociale într-o fotografie de la un eveniment al Partidului Democrat.

Sursa foto: Facebook/Anna Buhnea

Pe site-ul oficial al PDM este indicat faptul că Ana Buhnea este preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat din Nisporeni.


Sursa foto: pdm.md
Similare
RECOMANDĂRI