Alegeri Locale 2019

Sondaj: SRM şi Blocul ACUM ar putea avea cei mai mulţi consilieri în CMC

post-img

Partidul Socialiştilor ar putea obţine în Consiliul municipal Chişinău în jur 20 de mandate de consilier, iar Blocul electoral ACUM – în jur de 17 mandate, din cele 51. Alte formaţiuni ar obţine câte un mandat sau două. Datele se conţin în sondajul prezentat luni, 7 octombrie, într-o conferinţă de presă la IPN, de către Comunitatea WatcDog.MD şi CBS AXA. La cercetarea realizată în perioada 25 septembrie – 4 octombrie au participat doar chişinăuieni cu drept de vot.

Întrebaţi, dacă mâine ar avea loc alegeri pentru CMC, 27,8% au răspuns că ar vota pentru PSRM. Iar pentru Blocul ACUM ar vota 21,7%. Partidul Politic Şor ar acumula 3,6% din voturi, Partidul Democrat – 3,1%, Partidul Liberal – 1,8%, iar Partidul Comuniştilor – 1,6%, iar celelalte formaţiuni ar acumula sub 1%.

19,4% din intervievaţi au spus că „vor participa la alegeri, însă nu ştiu cu cine vor vota”. 7,7% nu vor participa la alegeri, iar 6,7% „vor participa, ştiu pentru cine vor vota, însă nu vor să spună”.

Expertul WatchDog.MD Valeriu Paşa menţionează că în consiliile locale, raionale, municipale distribuţia mandatelor are loc mult mai echitabil decât la alegerile parlamentare – nu există un prag de accedere în consiliu. Se ia numărul total de voturi, se împarte la numărul total de mandate. În cazul CMC acesta este de 51. „Ce este important e că şi cei cu 1% sau sub 2% pot să treacă cu cel puţin un mandat – asta vedem, dacă eventual rezultatul va fi similar. Partidul Şor va avea cu siguranţă doi reprezentanţi, PDM – doi, PL – unu, puţin probabil să-l aibă şi pe al doilea. Respectiv nu vom avea monopol”, a notat Valeriu Paşa.

Întrebaţi cum ar vota pentru funcţia de primar, 25,7% din intervievaţi au răspuns că îşi vor da votul pentru Ion Ceban, candidat al PSRM, iar 19% au răspuns că îl susţin pe Andrei Năstase, candidat al Blocului ACUM. Pentru fostul primar Dorin Chirtoacă ar vota 5,1% din respondenţi. Pentru Vladimir Cebotari, candidat al PDM, ar vota 2,5%, iar pentru Octavian Ţîcu, candidat al Partidului Unităţii Naţionale, ar vota 2%. Ceilalţi candidaţi ar acumula sub 2%. „Voi vota, dar nu sunt hotărât, pentru cine” au răspuns 21,5% din intervievaţi. „Voi vota, ştiu cu cine, dar nu doresc să spun” au răspuns 9,6%, iar 7,1% nu vor participa la alegeri.

În comparaţie cu sondajul prezentat acum două săptămâni, cercetarea de azi prezintă o inversie a liderilor – Ion Ceban crescând aproape de două ori. Valeriu Paşa a declarat că există câţiva factori care explică acest lucru, şi anume că printre cei 11% din respondenţi, care nu doreau să spună acum două săptămâni cu cine vor vota, cel mai probabil erau destul de mulţi alegători ai PSRM. „Se atestă o diminuare din contul indecişilor, care a mers spre Ion Ceban. Şi voturile care în sondajul precedent erau atribuite lui Ruslan Codreanu – 6%. Din câte se pare, excluderea acestuia din cursă îl favorizează foarte mult pe Ion Ceban. Altfel este greu să explicăm de unde este această creştere foarte puternică”, a menţionat Valeriu Paşa.

Întrebaţi dacă vor participa la alegerile din 20 octombrie, 62,5% au răspuns că neapărat vor merge la vot. Vor merge dacă nu-i va împiedica nimic 14,4% din respondenţi. „Sumar aceste două categorii de răspunsuri încadrează cele expuse de 76,9%, aceştia fiind respondenţi pe care noi îi considerăm foarte motivaţi să participe la alegerile din 20 octombrie”, a declarat Vasile Cantarji, sociolog CBS-AXA. Potrivit lui, intenţia expusă de respondenţi, nu neapărat se va realiza sută la sută, pentru că există numeroşi factori care pot determina o persoană perfect motivată să participe la alegeri, să nu meargă la vot.

Eşantionul pe care a fost realizat cercetarea este de 502 persoane cu vârstă de 18 ani şi mai mult, locuitori ai municipiului Chişinău. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a municipiului Chişinău, cu o eroare maximă de +4,4%. Sondajul a fost realizat prin metodă mixtă – telefonic şi în teren.