Alegeri Locale 2019

Sondaj: Ion Ceban şi Andrei Năstase vor trece în turul doi

post-img

Reprezentantul socialiştilor, Ion Ceban, şi cel al blocului ACUM, Andrei Năstase, se vor duela în turul doi de scrutin, în lupta pentru şefia Chişinăului. Sunt date din cel mai recent sondaj de opinie, potrivit cărora cei doi ar acumula cele mai multe voturi la alegerile locale generale din 20 octombrie. Autorii studiului spun că dacă prezenţa la urne în ziua scrutinului va fi una redusă, există probabilitatea ca Ion Ceban să devină primar general al Chişinăului din primul tur.

Lista prea lungă de candidaţi dornici de a ocupa fotoliul de primar general al municipiului Chişinău i-ar putea deruta pe alegători în ziua scrutinului, spun sociologii.
 
„Şi-au înaintat candidatura 21 de candidaţi, 19 au fost înscrişi, acum sunt concurenţi, sunt de o stofă înaltă, de o pregătire bună. Adică ai pentru cine vota şi tot nu vor să iasă la alegeri. Poate fi efectul bumerangului, sunt prea mulţi candidaţi,” a declarat Victor Mocanu, preşedintele Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor.
 
Potrivit autorilor celui mai recent sondaj de opinie, pe 20 octombrie candidatul PSRM la şefia Chisinaului, Ion Ceban, ar putea acumula cele mai multe voturi. Peste 38% din totalul de respondenţi şi-ar da votul pentru ca Ceban să ajungă edil al capitalei Republicii Moldova. Pe locul doi s-ar plasa canidatului blocului ACUM, Andrei Năstase, pentru care ar  vota 25,4% dintre respondenţi. Pentru istoricul Octavian Ţîcu si-ar da votul 5,6% dintre respondenţi, iar fostul edil de Chişinău, Dorin Chirtoacă, ar acumula puţin peste 3 la sută din sufragii. Liderul formaţiunii Uniunea Salvaţi Basarabia, Valeriu Munteanu, ar lua 2,9% din voturi. Autorii sondajului spun că există posibilitatea ca Ion Ceban să preia şefia Chişinăului din primul tur.
 
ION CEBAN (PSRM) – 38,1%
ANDREI NĂSTASE (Blocul ACUM) – 25,4%
OCTAVIAN ŢÎCU (PUN) – 5,6%
DORIN CHIRTOACĂ (PL) – 3,2%
VALERIU MUNTEANU (USB) – 2,9%
 
Studiul a fost realizat în perioada 27 septembrie - 8 octombrie, pe un eşantion de 1.195 de persoane din 83 de localităţi şi are o marjă de eroare de plus minus 3 la sută.