Alegeri Locale 2019

Cât a achitat PSRM pentru închirierea sălii panoramice de la ultimul etaj al Turnului de Apă. CEC a respins contestaţia PL-ului

post-img

Comisia Electorală Centrală a respins cu 6 voturi pro şi două abţineri contestaţia depusă de Partidul Liberal împotriva candidatului la Primăria Chişinău Ion Ceban, cu privire la închirierea ultimului etaj al Muzeului oraşului Chişinău, cunoscut drept Turnul de Apă.

PL a sesizat CEC precum că Ion Ceban ar fi folosit resursele administrative pentru campania sa electorală, închiriind pentru toată perioada campaniei sala panoramică de la ultimul etaj Turnului de Apă.

Astfel, Ion Ceban ar fi fost privilegiat prin accesul la un bun de interes public, ceea ce defavorizează  atât vizitatorii, cât şi ceilalţi concurenţi electorali, spune PL.

De asemenea, PL a pus la îndoială şi transparenţa resurselor financiare folosite în campanie de către Ion Ceban. Astfel, PL a cerut pedepsirea concurentului electoral şi eliminarea abuzurilor, dar şi excluderea lui Ion Ceban din cursa electorală.

CEC însă a respins această contestaţie, menţionând că nu au fost prezentate probe care să demonstreze încălcarea legislaţiei, inclusiv a faptului că vizitatorilor într-adevăr li s-a restricţionat accesul în Turnul de Apă.

Conform raportorului, PSRM ar fi închiriat ultimul etaj al Turnului de Apă pentru 20 de ore, pentru care ar fi achitat 6 mii de lei. Mai mult, această sumă a fost reflectată în raportul înregistrat la CEC al PSRM-ului, spune raportorul proiectului.