Alegeri Locale 2019

Antimafie cheamă forţele unioniste să identifice un candidat comun la Primăria municipiului Chişinău

post-img

Partidul Politic Mişcarea Populară Antimafie nu înaintează un candidat pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău la alegerile locale generale din 20 octombrie. La o conferinţă de presă la IPN, vicepreşedinta formaţiunii, Daniela Bodrug, a anunţat că partidul va sprijini un candidat unic al forţelor unioniste şi a chemat partidele politice unioniste să depună eforturi pentru identificarea acestuia.

„Sprijinul este valabil doar dacă Partidul Democrat nu va fi admis sub nicio formă la aceste negocieri”, a precizat Daniela Bodrug, Mişcarea Antimafie se adresează partidelor unioniste, care şi-au anunţat deja candidaţii, să-i retragă pentru a nu zădărnici procesul de identificare a unui candidat unic.

Vicepreşedinta Mişcării Populare Antimafie a menţionat că „participarea în disperare de cauză” a partidelor unioniste în alegeri, fiecare cu candidatul său, este în beneficiul deputatului socialist Ion Ceban. „Voturile de pe dreapta vor fi dispersate, iar socialiştii au toate şansele să pună mâne pe capitală din primul tur”, a declarat Daniela Bodrug.

Ea a mai spus că este regretabil faptul că Blocul ACUM tărăgănează înaintarea unui candidat la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, iar candidatul socialiştilor, anunţat de mai bine de două săptămâni, deja desfăşoară acţiuni electorale. „Tărăgănarea înaintării unui candidat din partea Blocului ACUM pare a fi parte a unui plan convenit pentru favorizarea şi alegerea lui Ion Ceban, omul guvernat pe deplin de către Igor Dodon, în calitate de primar general”, crede vicepreşedinta Mişcării Antimafie.

Daniela Bodrug a afirmat că „funcţia de primar general al municipiului Chişinău a fost întotdeauna importantă pentru menţinerea cursului european şi implicit românesc al Republicii Moldova”. Totodată, a spus că „din cauza cârdăşiei nefireşti dintre Blocul ACUM şi PSRM, pentru prima dată de la declararea independenţei, primarul capitalei ar putea ajunge un reprezentant al stângii şi anume al PSRM, organizaţie politică periculoasă, finanţată şi dirijată de structuri obscure, afiliate instituţiei prezidenţiale a Federaţiei Ruse”.