Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

"AI CARTE, AI PARTE!" Concursul zilei - Opera poetică eminesciană

Opera poetică eminesciană se împarte în partea care a văzut lumina tiparului în timpul vieţii sale şi cea publicată postum. Studiile efectuate de către George Călinescu, Tudor Vianu şi Zoe Dumitrescu Buşulenga arată că poezia lui Eminescu se înscrie în contextul european, se recunosc mai ales afinităţile cu lirica germană.

Criticii remarcă faptul că unele versuri eminesciene au anumite similitudini cu “Trost in Tränen” a lui Goethe, iar opera “Luceafărul”, deşi cu rădăcini în folclorul românesc, aminteşte de poemul “Teilung der Welt” al lui Schiller sau de “Hyperion” al lui Hölderlin. În acelaşi timp, pesimismul din “Scrisori” îşi are originea în lectura operei lui Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung.

Cronologia poeziilor eminesciene, în funcţie de ani şi importanţă, ar arăta în felul următor. Pe data de 24 ianuarie 1866, moare Aron Pumnul, profesor de literatură la Colegiul din Cernăuţi, unde învăţa Eminescu. În acest context, şapte elevi de gimnaziu tipăresc broşura : “Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu”. A doua dintre aceste poezii este semnată: M. Eminoviciu.

Pe nouă martie 1866, revista “Familia” din Pesta îi publică poezia “De-aş avea”. Un an mai târziu, apare una dintre cele mai cunoscute creaţii ale lui Eminescu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

În data de 15 august 1870, în revista “Convorbiri literare” din Iaşi apare  poezia “Epigonii”, manifestul literar al poetului, în care îşi exprimă crezul său artistic.

În 1871, dintre numeroasele proiecte literare, ia o formă iniţială “Proletarul”, sub impresia lecturilor lui Eminescu despre evenimentele Comunei din Paris. Poemul va fi continuat şi desăvârşit în anii următori. El a stat la baza creaţiei “Împărat şi proletar”.

Doi ani mai târziu, poetul începe să prelucreze literatura folclorică, apar primele versiuni din “Călin” şi “Luceafărul”. Pentru a-şi putea asigura existenţa este nevoit să accepte un post la consulatul român din Berlin, aflat sub conducerea lui Theodor Rosetti, iar mai târziu al lui N. Kretzulescu.

Pe întâi februarie 1881 publică “Scrisoarea I-a” în “Convorbiri literare”. La scurt timp, Titu Maiorescu citeşte “Scrisoarea a III-a” în cenaclul “Junimii” din Iaşi, o publică apoi în revista “Convorbiri literare”, iar pe întâi mai, opera iese de sub tipar. În toamna aceluiaşi an, se încheie ciclul Scrisorilor cu publicarea poeziei Scrisoarea a IV-a.

Pe 8 octombrie 1882, poetul citeşte şi corectează poemul „Luceafărul”, împreună cu Titu Maiorescu, pe care îl prezintă şlefuit la Junimea. În luna august, revista Convorbiri literare reproduce poezia Luceafărul, tipărită iniţial în Almanahul de la Viena.

Unii specialişti care au studiat viaţa lui Mihai Eminescu, cum ar fi Petru Creţia sau Ion Negoiţescu, au accentuat, îndeosebi, valoarea operei poetice postume. Aceştia îi aseamănă romantismul înalt, de tip germanic sau englez, cu poemele lui John Keats, Byron, Shelley, la care se adaugă Novalis, Holderlin - romantici cu largi meditaţii metafizice.

Similare
RECOMANDĂRI