Ai Carte Ai Parte

"AI CARTE, AI PARTE" Concursul zilei - „Sînt o babă comunistă”, roman de Dan Lungu, tradus în 11 limbi

Dan Lungu, născut în 1969, este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, cărţile sale fiind publicate în limbile franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, croată, bulgară, greacă, macedoneană şi turcă.

Una dintre cărţile de referinţă, prin intermediul căreia scriitorul a devenit cunoscut şi la nivel internaţional este romanul: „Sînt o babă comunistă”, o carte scrisă cu mult umor şi haz, dar care tratează probleme serioase şi delicate. Mai exact, acţiunea se petrece la aproape zece ani de la căderea dictaturii ceauşiste, cu puţin timp înaintea alegerilor electorale. Emilia Apostoae, pensionara care şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii sub regimul „puterii populare”, primeşte un telefon de la Alice, fiica sa, emigrată în Canada, fiind îndemnată „să nu voteze cu foştii comunişti”. Acest telefon, urmat de alte discuţii în contradictoriu, o aruncă pe Emilia într-o adevărată criză identitară, din care încearcă să se salveze rememorând trecutul şi căutându-şi justificări, în ochii ei şi ai fiicei, pentru propriile nostalgii. Prin intermediul cărţii, cititorii se întorc în copilăria şi adolescenţa Emiliei, intrând în miezul nostalgiei paradoxale după dictatură şi înţeleg din interior problemele epocii.
 
Romanul Sînt o babă comunistă! a stat la baza piesei de teatru „Babă comunistă”, a cărei premieră a avut loc în 2010, în Olanda. Trei ani mai târziu, în 2013, a avut loc şi premiera maghiară, la Teatrul „Katona József” din Budapesta, iar la Ateneul Tătăraşi din Iaşi a avut loc premiera naţională a piesei, cu un text adaptat în regia lui Lucian Dan Teodorovici.
 
,,Sînt o babă comunistă!” este una dintre cele mai traduse cărţi româneşti de după 1989. Versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet, Franţa, 2008, iar versiunea poloneză a fost nominalizată la premiul pentru literatură central-europeană „Angelus”, în 2011.
 
În anul 2013, a apărut filmul Sunt o babă comunistă!, cu o durată de 94 de minute. Fimul regizat de Stere Gulea, cu scenariul scris de Lucian Dan Teodorovici, Vera Ion şi Stere Gulea păstrează mult din atmosfera romanului. Rolurile principale sunt interpretate de actorii: Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu interpretează rolurile principale.

În cadrul Campaniei "AI CARTE, AI PARTE", lansată de TVR MOLDOVA pentru telespectatorii Matinalilor, vă invităm să participaţi la un nou concurs pe pagina de Facebook a Matinalilor, de luni până joi. În baza unui material informativ, va fi adresată o întrebare, iar cel care va răspunde primul va accede în etapa finală, care va avea loc în fiecare zi de vineri. Cel mai activ şi ingenios se va alege cu o carte electronică, care va conţine 600 de volume de cărţi în limba română.

Campania "AI CARTE, AI PARTE" se desfăşoară în perioada 26 iunie - 31 august 2018, iar scopul este să promovăm literatura română şi să motivăm generaţiile de toate vârstele să citească.