Ai Carte Ai Parte

"AI CARTE, AI PARTE!" Concursul zilei - Ion Luca Caragiale, figură emblematică a culturii româneşti

Ion Luca Caragiale s-a născut pe 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale (astăzi I.L. Caragiale), judeţul Dâmboviţa, a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist. Este considerat cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori.

Primele clase le-a urmat la Ploieşti, la Şcoala Domnească, păstrând o amintire învăţătorului Basil Dragosescu, de la care a învăţat întâia dată tainele gramaticii şi respectul pentru limba română. A urmat gimnaziul „Petru şi Pavel” din Ploieşti,  iar studiile liceale le-a absolvit la Bucureşti. Atras de teatru, a urmat, în cadrul Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti, clasa de mimică şi declamaţie a unchiului său, Costache Caragiali.
 
A frecventat apoi şedinţele „Junimii”, în revista căreia îşi va publica principalele piese de teatru. În scrierile sale, Caragiale a satirizat lumea pitorească a capitalei şi a provinciei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, afirmând că „nimic nu-i arde pe ticăloşi mai mult decât râsul”.

S-a remarcat în dramaturgie prin originalele comedii de moravuri: comedia în două acte „O noapte furtunoasă”, publicată în „Convorbiri literare”, în 1879, capodoperă a dramaturgiei româneşti; farsa într-un act „Conul Leonida faţă cu Reacţiunea”; comedia în patru acte „O scrisoare pierdută”; comedia „D-ale carnavalului”; drama „Năpasta”, alături de alte câteva piese.
 
Creator al schiţei în literatura română, a scris numeroase „Momente” şi „Schiţe”, asemănătoare teatrului, prin fondul lor dramatic şi comic: „Domnul Goe”, „Vizită”, „Bubico”, „Tren de plăcere”, „Petiţiune”, precum şi altele.
 
Ca nuvelist, Caragiale a cultivat proza de observaţie psihologică şi naturalistă „O făclie de Paşti”, „Păcat”, „Două loturi”, „În vreme de război” şi pe cea fantastică „La hanul lui Mânjoală”, „Kir Ianulea”.
 
Piesele lui Caragiale au fost puse în scenă şi în varianta teatru TV, în diferite perioade, cu diferite distribuţii. O scrisoare pierdută este un film clasic românesc din 1953, regizat de Sică Alexandrescu şi Victor Iliu, în baza piesei de teatru scrise de Ion Luca Caragiale. Pelicula a fost realizată împreună cu trupa de actori a Teatrului Naţional din Bucureşti. O noapte furtunoasă este un alt film realizat între anii 1941-1942, în regia lui Jean Georgescu, inspirat de piesa cu acelaşi nume de Caragiale.
 
Ion Luca Caragiale moare la Berlin, în 1912, pe nouă iunie, lăsând în urma sa o operă bogată, o adevărată oglindă a societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem, pe 28 octombrie 1948.

În cadrul Campaniei "AI CARTE, AI PARTE", lansată de TVR MOLDOVA pentru telespectatorii Matinalilor, vă invităm să participaţi la un nou concurs pe pagina de Facebook a Matinalilor, de luni până joi. În baza unui material informativ, va fi adresată o întrebare, iar cel care va răspunde primul va accede în etapa finală, care va avea loc în fiecare zi de vineri. Cel mai activ şi ingenios se va alege cu o carte electronică, care va conţine 600 de volume de cărţi în limba română.

Campania "AI CARTE, AI PARTE" se desfăşoară în perioada 26 iunie - 31 august 2018, iar scopul este să promovăm literatura română şi să motivăm generaţiile de toate vârstele să citească.