Ai Carte Ai Parte

"AI CARTE, AI PARTE!" Concursul zilei - Grigore Alexandrescu, exponentul liricii patriotice

Fabula, ca specie clasică, este una dintre principalele manifestări satirice şi polemice din zona comicului, în perioada de constituire a literaturii noastre moderne. Un reprezentant de vază al acestei specii este Grigore Alexandrescu.

S-a născut la Târgovişte, pe data de 22 februarie, în anul 1810, fiind al patrulea copil în familie. Rămâne orfan, dar de mic se remarcă printr-o inteligenţă deosebită şi o memorie extraordinară. Învaţă limba greacă şi pe cea franceză şi devine elev la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde îi cunoaşte pe Ion Ghica şi pe Ion Heliade Rădulescu. Un timp va locui acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie, “Miezul nopţii”, în “Curierul Românesc”, urmată de elegia “Adio”.
 
Grigore Alexandrescu a fost un unionist convins. Iată de ce, a susţinut o adevărată campanie în plan literar, odată cu înfăptuirea Unirii Principatelor Române, în 1859. Poetul a fost membru al Comisiei Centrale, din care au mai făcut parte şi Mihail Kogălniceanu, Vasile Melinescu, Ştefan Golescu, dar şi Nicolae Şuţu.
 
Poezia sa a fost influenţată de ideile care au pregătit Revoluţia din 1848. Poet liric, scrie mai întâi meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Cea mai reuşită este “Umbra lui Mircea”. Este considerat ultimul fabulist autentic din literatura română, scriind circa 40 de fabule, în care adevărul este mascat, din cauza cenzurii autorităţilor. Lui Grigore Alexandrescu îi revine meritul consacrării în literatura română a speciilor literare: epistola, meditaţia şi satira. A tradus din Lamartine şi Byron.
 
La 29 mai 1860, Alexandrescu se căsătoreşte. La scurt timp însă, este afectat de o boală psihică, cauzată, potrivit unor versiuni, de otrăvirea cu beladonă, o plantă otrăvitoare. Obligat să se retragă din viaţa publică şi să abandoneze activitatea literară, poetul va supravieţui maladiei încă 25 de ani.
 
Grigore Alexandrescu s-a stins din viaţă pe 25 noiembrie 1885, la Bucureşti.
 
În cadrul Campaniei "AI CARTE, AI PARTE", lansată de TVR MOLDOVA pentru telespectatorii Matinalilor, vă invităm să participaţi la un nou concurs pe pagina de Facebook a Matinalilor, de luni până joi. În baza unui material informativ, va fi adresată o întrebare, iar cel care va răspunde primul va accede în etapa finală, care va avea loc în fiecare zi de vineri. Cel mai activ şi ingenios se va alege cu o carte electronică, care va conţine 600 de volume de cărţi în limba română.

Campania "AI CARTE, AI PARTE" se desfăşoară în perioada 26 iunie - 31 august 2018, iar scopul este să promovăm literatura română şi să motivăm generaţiile de toate vârstele să citească.