ACTUALITATE

Ziua Naţională a României, sărbătorită şi în Belarus

post-img

Ambasada României de la Minsk marchează Ziua Naţională a României prin expoziţia de artă fotografică „În obiectiv: România mea”, cu lucrări din colecţia lui Ovi D. Pop, binecunoscut fotograf român al genului de fotografie peisagistică aeriană.

Selecţia cuprinde imagini spectaculoase din diferite zone ale României, care vor fi expuse în aer liber sub forma unor planşe de mari dimensiuni, în perioada 28 noiembrie 2020 – 15 ianuarie 2021. Evenimentul cultural este adresat atât comunităţii româneşti din această ţară, cât şi publicului belarus, relatează infoprut.ro.

„Sunt foarte onorat de invitaţia Ambasadei României de la Minsk şi în acelaşi timp bucuros că imaginile mele cu locaţii minunate din România traversează graniţe şi ajung să fie cunoscute în afara ţării”, menţionează artistul fotograf, citat într-un comunicat de presă difuzat de ambasadă.

De-a lungul celor 30 de ani de activitate, Ovi D. Pop a participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, iar lucrările i-au fost distinse cu peste 1.200 de premii, între care 330 medalii de aur din peste 71 de state. Conform topului pe anul 2019 în care a fost analizată activitatea a peste 15.000 de fotografi din întreaga lume, realizat de cea mai prestigioasă organizaţie mondială în domeniul fotografiei, Photographic Society of America (fondată în 1934), Ovi. D. Pop se află în clasamentul mondial pe locul nouă atât în categoria Projected Image Division Color, cât şi în categoria Monochrome. 

Publicul larg a putut admira fotografiile lui Ovi D. Pop prezentate în expoziţii personale şi de grup, organizate atât în oraşul său natal, Oradea, cât şi în multe alte oraşe din România şi din alte ţări precum Belgia, China, India, Republica Moldova, Slovacia, Ungaria, Ucraina. Artistul a făcut parte din juriul mai multor Saloane Internaţionale de fotografie din Australia, Bulgaria, China, Croaţia, Georgia, Ecuador, Muntenegru, India, Italia, România, Serbia şi Ucraina.

Expoziţia „În obiectiv: România mea” va deschide seria unor evenimente artistice în aer liber, într-un spaţiu nou amenajat al Ambasadei de la Minsk. Potrivit ambasadorului Viorel Moşanu, „inaugurăm, astfel, spaţiul expoziţional cu o admirabilă colecţie de imagini de fotografie aeriană, semnate de Ovi D. Pop. Conceptul de expunere în aer liber este o metodă sugerată de vremurile de azi, care oferă, însă, o difuzare mai democratică a fenomenului cultural faţă de o galerie obişnuită”.

La organizarea expoziţiei de la Minsk, Ambasada României a fost sprijinită de graficiana belarusă Yuliya Zubrytskaya, care a elaborat designul planşelor.