ACTUALITATE

Ziua Naţională a Franţei, sărbătorită şi în România. Recepţie la Ambasada de la Bucureşti

Ziua Franţei este marcată şi la Bucureşti. Ca în fiecare an, Ambasada acestei ţări organizează o recepţie, cu oaspeţi de marcă, români şi francezi. Participă şi preşedintele României, Klaus Iohannis.

La recepţia de la Ambasada Franţei dedicată Zilei Naţionale a acestei ţări, participă, alături de preşedintele Klaus Iohannis, diplomaţi străini acreditaţi la Bucureşti, foşti şi actuali parlamentari români, miniştri.

Anul acesta, evenimentul este sub semnul Centenarului Primului Război Mondial.

Ambasada Franţei la Bucureşti a organizat o expoziţie specială, în colaborare cu Arhivele Naţionale Române, în care sunt elogitate personalităţi din România şi din Franţa care au participat la Primul Război Mondial.

„În cadrul mandatului încredinţat de preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, mă străduiesc, cu energie şi convingere, să duc mai departe această relaţie franco-română. Vizita preşedintelui Republicii Franceze la Bucureşti, pe 24 august 2017, una dintre primele sale deplasări într-o ţară membră a Uniunii Europene, a dat un nou impuls relaţiei noastre. Vedem în România un partener de prim plan, salut munca noastră comună cu autorităţile române. Suntem şi rămânem alături de România pentru a sprijini preşedinţia UE. Avem nevoie de o Europă care îşi protejează cetăţenii. Schimburile noastre comerciale s-au dublat în ultimii 10 ani. Îmi exprim dorinţa ca perioada următoare să permită ţărilor noastre să conlucreze mai strâns”, a declarat Michèle Ramis, Ambasadorul Franţei în România.

Preşedintele României, Klaus Iohannis: „Naţiunea română va rămâne veşnic recunoscătoare Franţei, care, prin misiunea militară franceză condusă de Generalul Berthelot, a venit alături de noi în momentele cele mai dificile din istoria noastră şi a contribuit, prin credinţa în victorie şi ataşamentul pentru cauza libertăţii, la făurirea idealului naţional al Marii Uniri (...). 2018 este anul în care vom marca împreună Centenarul prin organizarea Sezonului România - Franţa, pe care voi avea privilegiul să-l inaugurez împreună cu Preşedintele Macron, la Paris, la sfârşitul lunii noiembrie (...)  De 10 ani există între ţările noastre un Parteneriat Strategic solid în toate domeniile, pe care ne dorim să-l aprofundăm şi, în acelaşi timp, să-i dăm mai multă concreteţe (...) Prietenia româno-franceză este specială şi datorită celor două comunităţi deja tradiţionale, care acţionează ca adevăraţi ambasadori în viaţa de zi cu zi. Comunitatea română din Franţa a demonstrat că este un contribuitor important la dinamica economică şi socială a societăţii franceze, iar comunitatea franceză din România, şi mulţi dintre ei se află astăzi aici, şi mă bucură acest lucru, este o comunitate vivace, activă în mediul economic şi nu numai. La mulţi ani! Vive la France! Vive la Roumanie!”