1 Mai este celebrată ca Ziua Muncii sau Ziua celor ce muncesc, în peste 80 de ţări. În majoritatea ţărilor vest-europene, dar şi în statele din fostul bloc comunist, 1 Mai este zi liberă.
La originea zilei de 1 mai stau manifestaţiile pentru reducerea normei orare de lucru a muncitorilor şi “episodul Heymarket” din Chicago de la sfârşitul secolului al XIX-lea - manifestaţii violente care s-au încheiat cu morţi şi răniţi.
În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a II-a a decretat 1 mai Ziua Internaţională a Muncii, în contextul unor numeroase manifestaţii din anii anteriori ale muncitorilor care cereau reducerea normei orare zilnice de lucru la 8 ore (New York, 1872; Statele Unite şi Canada, 1886) şi în memoria victimelor grevei generale din Piaţa Haymarket din Chicago.
În anul 1872, circa 100 de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
La 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, cerând ziua de muncă de opt ore. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranţi, dintre care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Câteva zile mai târziu, pe 4 mai, în zona Heymarket din Chicago, unde numărul greviştilor era de peste 65.000, în timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, patru protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.
În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Haymarket. Din mulţime a fost aruncată o bombă artizanală spre coloana de poliţişti, fiind răniţi mai mulţi poliţişti. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, câteva zeci de persoane fiind ucise şi două sute rănite.
Aşa a început ceea ce a rămas în istorie drept „Afacerea Haymarket“, un proces împotriva liderilor muncitorilor. Unii vor fi condamnaţi la moarte, în timp ce alţii alţii se vor sinucide în închisoare.
1 mai a devenit astfel ziua de comemorare a oamenilor muncii care şi-au cerut drepturile în stradă.
În anul 1889, social–democraţii afiliaţi la aşa–numita Internaţională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor.
Aşadar, 1 mai a fost, iniţial, sărbătoare comemorativă şi zi liberă pentru lucrători, în urma negocierilor dintre autorităţi şi sindicate. S-a răspândit în majoritatea statelor lumii, mai puţin Australia, Elveţia şi SUA. Paradoxal, în ţara în care îşi are originea sărbătoarea de 1 mai, a fost înlocuită cu “Labor Day” (Ziua Muncii), care se celebrează în prima zi de luni a lui septembrie.
La 4 ani de la violenţele din Chicago, A Doua Internaţională Socialistă a decis împreună cu sindicatele nord-americane să comemoreze memoria victimelor din Piaţa Haymarket prin organizarea, de 1 Mai 1890, devenită oficial Ziua Internaţională a Muncitorilor, a celei mai mari manifestaţii a munictorilor din istorie.
1 Mai muncitoresc, la paradă
1 Mai Muncitoresc era, în perioada ceauşistă, una dintre principalele sărbători propagandistice oficiale. Aveau loc manifestări de amploare – mitinguri, defilări, se purtau pancarte, se strigau lozinci, iar prezenţa „oamenilor muncii” era obligatorie.
Dincolo de latura oficială şi propagandistică a zilei de 1 mai, exista şi o sărbătorire paralelă, underground, a tinerilor şi artiştilor care mergeau la mare de 1 mai – în special la Costineşti, 2 Mai şi Vama Veche.
Distracţia continua pe 2 mai, când, lucru mai puţin ştiut, era o altă sărbătoare oficială - Ziua Tineretului.
Ziua internaţională ... a celor care stau
Teoretic Ziua Internaţională a Muncii şi sărbătoarea celor ce muncesc, în realitate, 1 mai e ziua în care... se stă. La noi şi la alţii, de 1 mai nu se munceşte - este sărbătoare oficială, declarată zi liberă.
După ‘89, pentru români a devenit o tradiţie ca de 1 mai să aibă parte de o minivacanţă pe care şi-o petrec la mare, la munte, sau cel puţin în parcuri şi la picnic.
Mai ştim vag azi că 1 mai e o sărbătoare de sorginte comunistă, dar această semnificaţie a devenit tot mai neimportantă. 1 mai este azi sinonim cu startul sezonului estival, cu vacanţa şi distracţia, sau, cel puţin, cu odihna.
1 Mai eclipsează o altă sărbătoare - 2 mai - despre care puţini tineri ştiu că le este dedicată. Doar autorităţile par să-şi amintească uneori de semnificaţia acestei zile şi folosesc ocazia pentru a organiza diverse distracţii destinate tinerilor - concerte, concursuri, festivaluri, expoziţii, tombole.
