ACTUALITATE

Ziua Bucovinei, sărbătorită la Cernăuţi

Sărbătoare mare la Cernăuţi, unde cu prilejul împlinirii celor 103 de la Unirea Bucovinei cu România au fost organizate mai multe manifestaţii culturale în aer liber. La eveniment a participat şi consulul general al României la Cernăuţi, care a menţionat că protejarea drepturilor comunităţii româneşti din Ucraina şi păstrarea identităţii naţionale sunt obiective prioritare ale statului roman.

Muzeul Satului din Cernăuţi a prins ieri viaţă datorită ansamblurilor artistice locale şi celor venite din România. Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, artiştii au interpretat cântece patriotice şi au încins hore.

DAN FILIMON Bucureşti, România: „Sunt artişti care au venit din România,  dar sunt surprins de mulţimea de artişti care sunt aici, în Nordul Bucovinei sper să reuşim să-i mai aducem o dată în ţară  după ce se încheie pandemia şi să reedităm festivalul Bucuvinei la Bucureşti”.

Consulul general al României la Cernăuţi, a oferit diplome şi titluri de excelenţă unor personalităţi ale culturii, profesori, jurnalişti şi artişti din Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi nordul Basarabiei. Eu primit distincţiile pentru că au contribuit la păstrarea şi promovarea valorilor naţionale româneşti.

Excelenţa Sa IRINA LOREDANA STĂNCU consul general al României la Cernăuţi: „Momentul de astăzi are o semnificaţie deosebită şi constituie un prilej de a ne onora trecutul, dar şi de a reflecta  cu maturitate politică, diplomatică asupra viitorului nostru. În calitatea noastră de ţară membră a UE şi NATO şi ne reafirmăm constant ataşamentul faţă de principiile dreptului internaţional  şi  respect cu vecinii şi cu toate statele lumii”.

SERGHEII OSACIUK şeful Administraţiei regionale de stat, Cernăuţi: „În prezent creăm împreună noua istorie a relaţiilor ucraineano-române, a prieteniei noastre, a parteneriatului şi diplomaţiei. Îi mulţumim României pentru recunoaşterea permanentă a suveranităţii ucrainene, integrităţii teritoriale şi pentru susţinerea securităţii  noastre”.

Pe 28 noiembrie 1918, după aproape un secol şi jumătate de ocupaţie austro-ungară, Consiliul Naţional al Bucovinei hotărâse "Unirea necondiţionată şi pentru vecie cu Regatul României" din care fusese ruptă în 1775. Acest eveniment istoric a fost marcat la Cernăuţi, în sala Sinodală a palatului Mitropolitan unde au venit mii de localnici.

DECIZIA CONGRESULUI BUCOVINEI DIN 28 NOIEMBRIE 1918: "Noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Ţării şi fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, hotărâm: unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României."

Un mesaj de felicitare a transmis ieri şi premierul României, Nicolae Ciucă. El a subliniat că unirea Bucovinei cu Regatul României la 28 noiembrie 1918 a precedat, un alt moment de suflet pentru neamul românesc şi cel mai important al istoriei noastre, Marea Unire.