ACTUALITATE

Zeci de oameni s-au strâns la Cimitirul Eroilor din Chişinău pentru a marca Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române a fost marcată astăzi şi în Republica Moldova. Zeci de oameni s-au strâns la Cimitirul Eroilor din Chişinău pentru a aduce un omagiu celor care au pus mai presus dragostea de patrie decât propria viaţă.

Deşi este pandemie, basarabenii nu i-au uitat pe ostaşii români căzuţi la datorie. Purtând cu măşti de protecţie, oamenii au venit cu flori la Cimitirul Eroilor din Chişinău. 

La Cimitirul Eroilor din Chişinău îşi dorm somnul de veci peste o mie de ostaşi români.

 VLAD BILEŢCHI, preşedinte, Asociaţia UNIREA-ODIP: „Armata români, niciodată nu a părăsit hotarele ei actuale şi a stat întotdeauna la paza şi la straja propriilor hotare.  Ţinând cont că acest cimitir are o soartă cam tristă, noi am ales această locaţie. Şi sperăm ca prin aflarea noastră aici, prin marcarea acestei zile, no doar să contemplăm o zi naţională, dar şi să reuşim demararea unui proiect amplu de restabilire a acestui cimitir.”

BORIS VOLOSATÎI, director, Liceul Teoretic "Gheorghe Asachi": „Datorită armatei române a fost posibilă reîntregirea neamului românesc în 1918. Şi acest lucru trebuie să-l cunoască generaţiile ulterioare. Bunelul meu a luptat în armata română, 4 fraţi ai lui au luptat în armata română.”

Pe 25 octombrie 1944, Armata Română a eliberat de sub ocupaţia străină ultima localitate din vestul României - oraşul Carei. Militarii au vrut să dea atunci bătălia finală pentru eliberarea ţării fiind ziua de naştere a Regelui Mihai I, comandantul suprem al armatei. 25 octombrie a devenit Ziua Armatei, printr-un decret, în anul 1959.