ACTUALITATE

Vlad Filat a fost eliberat din închisoare

Pe 15 octombrie 2015, Vlad Filat rămânea fără imunitate prin votul parlamentarilor şi a fost arestat, chiar în plenul Legislativului. Asta după ce Ilan Şor a făcut un autodenunţ şi a povestit că Filat ar fi extorcat de la el bani, bunuri şi servicii în sumă de 250 de milioane de dolari.

Atunci, Vlad Filat a susţinut ultimul discurs în care l-a acuzat pe Vlad Plahotniuc de tot ce i se întâmplă

„Durerea mea vine din altă direcţie că aici păpuşarul a reuşit să mai facă un joc.În cadrul unei dictaturi a unei persoane , da cel putin politice, nu vă fac compliment şi care a mers şi a obţinut mandat în faţa cetăţenilor, da nu a unei persoane pe care ati crescut-o voi domnule Voronin.Iar noi i-am oferit posibilitatea să conducă tot în ţara asta”, declara fostul premier.

Atunci, Vlad Filat a ţinut să îşi ceară şi scuze de la alegători.

„Eu îmi asum în deplinătate şi îmi cer scuze în primul rând de la părinţii mei, de la familia mea şi de la cetăţenii Republicii Moldova pentru că am fost complice în toată această perioadă”, spunea Vlad Filat.

În 2016 liderul PLDM, Vlad Filat, a fost condamnat la 9 ani de închisoare, fiind acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Pe 30 iulie 2019, Judecătoria Chişinău a pronunţat o încheiere prin care a constatat că Vlad Filat a fost deţinut în "condiţiile inumane şi degradante”. De aceea, magistraţii au decis să-i reducă pedeapsa cu un an şi nouă luni. Vlad Filat şi-a ispăşit două treimi din pedeapsă.