ACTUALITATE

Viorica Dumbrăveanu admite că numărul persoanelor infectate cu COVID-19 ar putea fi mai mare decât cel oficial

post-img

Numărul de persoane infectate în Republica Moldova cu virusul COVID-19 ar putea fi mai mare decât cel constatat de către autorităţi. Acest lucru îl confirmă şi Ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Potrivit ministrului, în prezent, în Moldova sunt înregistrate persoane care au forme grave - 5 %, forme medii - 13 % şi forme uşoare şi asimptomatice – 82%, notează IPN.

„E clar că ar putea fi persoane care sunt asimptomatice şi nici nu ştim că ele sunt în preajma noastră. Noi de fiecare dată facem apel către persoane când au anumite simptome, să se adreseze către medicii de familie, dar sunt foarte multe persoane care cu adevărat nu manifestă careva semne clinice şi în condiţiile date este foarte greu să identificăm aceste persoane. Totodată, ei sunt cei care generează nu altceva decât transmiterea acestei infecţii”, a declarat Viorica Dumbrăveanu în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul de televiziune Moldova1.

Referitor la cei care prezintă simptome, dar nu se adresează la medicul de familie, Viorica Dumbrăveanu susţine că acest fapt ţine de responsabilitatea fiecărui cetăţean în parte.

„În primul rând, trebuie să se gândească la cei din jur pentru că expun riscului de a-i infecta pe cei din jur, fie că este vorba de familie, fie că este vorba despre colegii de serviciu. Există şi o altă problemă, noi avem foarte multe cazuri extrem de grave, cazuri care se soldează cu decese atunci când adresarea este întârziată. În condiţiile date, facem apel să se gândească din toate punctele de vedere”, a adăugat ministrul.

Joi, 1 octombrie, Republica Moldova a înregistrat cel mai mare număr de cazuri confirmate de COVID-19 într-o singură zi, de la începutul pandemiei - 1 022 cazuri noi de infectare. Bilanţul de îmbolnăviri depăşeşte 52 de mii.