ACTUALITATE

Viorel Furdui: „Fiind uniţi vom trăi ziua când Republica Moldova va ocupa locul său firesc în cadrul marii familii europene”

post-img

În contextul marcării Zilei Europei, directorul executiv al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) Viorel Furdui vorbeşte despre semnificaţia acestei Zile, inclusiv pentru comunităţile locale din Republica Moldova, despre democraţia şi autonomia locală – valori incontestabile ale Uniunii Europene, dar şi despre rolul UE în democratizarea şi dezvoltarea statului nostru.

„Ziua Europei este o sărbătoare a unităţii, a biruinţei raţiunii şi interesului cetăţenilor asupra tuturor elementelor ce dezbină societăţile şi generează diverse conflicte între ţări. Această zi este marcată la 9 mai, atunci când comemorăm pierderea a milioane de vieţi în cel de-al Doilea Război Mondial. În opinia mea, există o legătură strânsă între aceste două evenimente mari. Pe de o parte avem finalizarea unuia dintre cele mai odioase războaie din istoria omenirii, pe de altă parte se atrage atenţia asupra necesităţii de unitate, înţelegere şi umanitate. Acest război a fost  o lecţie pentru toate ţările din Europa care au decis să renunţe la toate divergenţele şi să construiască o Europă unită, în care interesul general, dar şi tot ce uneşte popoarele şi ţările să fie pus mai presus de orice.

 Ziua Europei este una deosebită şi pentru colectivităţile locale din Republica Moldova. Se cunoaşte că în prezent statul nostru se află într-o perioadă de transformare, modernizare, reforme etc.. Un stat mic, aşa cum este Republica Moldova, e în căutarea unor căi de dezvoltare, unor standarde de viaţă şi practic toţi s-au convins că modelul european de dezvoltare este cel mai potrivit pentru noi, deoarece toţi ne dorim servicii de înaltă calitate asemeni celor din UE: drumuri, apă, canalizare, iluminat, servicii care există în UE, toţi ne dorim o viaţă mai bună. Din acest punct de vedere, ne inspiră modelul de organizare a administraţiei publice în UE, inclusiv a celei locale, modul în care funcţionează aceasta, relaţiile dintre cetăţeni şi autorităţile publice locale, relaţiile dintre APL şi alte nivele de administraţie publică, care se bazează pe aşa-numita democraţie locală, dar şi faptul că toate deciziile se iau ţinându-se cont de opinia şi interesul cetăţenilor. Acestea sunt nişte elemente fundamentale care dau rezultat şi spre care trebuie să tindem. Rezultatul principal al respectării acestor principii este că oamenii au un nivel de trai mult mai înalt, au un viitor sigur, iar autorităţile locale din Republica Moldova asta îşi doresc pentru reprezentanţii comunităţilor lor”, spune directorul executiv CALM.

În afară de aceasta, Viorel Furdui apreciază şi remarcă faptul că în mare parte, schimbările în bine care au avut loc în Republica Moldova în toate domeniile: dezvoltarea infrastructurii, asigurarea cu servicii publice vitale pentru cetăţeni (apă, canalizare, iluminat public, reparaţia instituţiilor publice, sociale, culturale, educaţionale etc) s-au produs datorită sprijinului generos oferit de UE.

În afară de suportul financiar care a produs un impact semnificativ în statul nostru, Viorel Furdui subliniază că nu trebuie să uităm că o prioritate pentru UE este şi dezvoltarea democratică a ţării, promovarea principiilor statului de drept. 

„Fără o  reală democraţie locală noi nu putem avansa, nu putem să ajungem la nişte standarde de viaţă pe care ni le dorim şi care se regăsesc în ţările UE. Fără democraţie locală, fără primării puternice, fără primari cu competenţe acoperite financiar şi echipe profesioniste, noi nu avem cum să avansăm. De asemenea, fără o democraţie locală statul riscă să devină unul autoritar, iar experienţa noastră, dar şi a statelor autoritare actuale, ne demonstrează că oamenii din aceste state se gândesc cu groază la viitorul lor şi al copiilor lor, în mare parte, aceste state fiind izolate de restul lumii şi cu şanse reduse de a se dezvolta şi a face parte din lumea civilizată.

Acolo unde există valori europene, unele dintre acestea fiind democraţia locală, descentralizarea, autonomia locală, va exista şi prosperitate, încredere, siguranţă. Cred că tocmai din acest motiv spaţiul european, Uniunea Europeană este atractivă. În UE este apărat omul şi drepturile lui, în UE există justiţie adevărată, există standarde de viaţă, omul se simte protejat şi are speranţa unui viitor”.

Mesajul meu este pentru colegii din administraţia publică locală, dar şi pentru oamenii din toate colectivităţile locale. Să fim cât mai uniţi, să privim cu încredere în viitor şi să facem tot ce depinde de fiecare dintre noi pentru a promova aceste valori europene: corectitudinea, unitatea, profesionalismul, democraţia şi buna credinţă. Cred că fiind mai uniţi vom trăi acea zi când şi RM va ocupa locul său firesc în cadrul marii familii europene, acolo unde oamenii sunt protejaţi, respectaţi, trăiesc mai bine şi au viitor”.

Sursa: calm.md