ACTUALITATE

VIDEO. Vacanţele europenilor, răvăşite de vremea capricioasă. Incendii de vegetaţie în Franţa şi în Italia, inundaţii şi alunecări de teren în Germania

post-img

Turiştii care se încumetă să se îndrepte spre destinaţii de vacanţă sunt ameninţaţi nu numai de pandemie, ci şi alungaţi de vremea plină de surprize. Pe litoralul din sud-estul Franţei, dar şi în Alpii italieni, sunt incendii de vegetaţie pe care pompierii încă nu reuşesc să le controleze. Ploi puternice au adus inundaţii în zonele montane din Germania, potrivit stiriletvr.ro.


O mie de hectare de vegetaţie ard în apropiere de portul francez Marsilia.

 

Vântul puternic, cu rafale de până la 90 de km pe oră, a propagat rapid flăcările, care ameninţă mai multe localităţi de pe litoralul Mediteranei, după ce au afectat zone de periferie, cu locuinţe şi campinguri.

Au fost evacuate de acolo peste 2.700 de persoane - localnici şi turişti.

Abia după 5 zile au reuşit pompierii italieni să oprească extinderea incendiului care a cuprins regiunea montană Abruzzo.

Focul s-a oprit la numai 200 de metri de porţile oraşului L'Aquila, dar după ce a distrus 500 de hectare de vegetaţie.

Echipele de intervenţie au primit ajutor pe calea aerului - elicoptere şi chiar 5 avioane specializate trimise de Canada.

În schimb, la poalele Alpilor germani a plouat atât de mult, încât pământul a luat-o la vale şi chiar a intrat în casele oamenilor.

Ploile au provocat numeroase inundaţii în Bavaria, ambuteiaje pe kilometri întregi şi anulări de trenuri.

Echipele de pompieri au fost chemate în decurs de 24 de ore la peste 500 de intervenţii.