ACTUALITATE

VIDEO. Ultimul urs polar din Coreea de Sud va fi transferat într-o rezervaţie naturală din Marea Britanie

post-img

Ultimul urs polar din Coreea de Sud, care trăieşte de mai bine de 20 de ani într-un parc tematic aflat la sud de Seul, va fi transferat într-o rezervaţie naturală din localitatea Doncaster, Marea Britanie, informează luni Press Association.

The Yorkshire Wildlife Park a anunţat luni că îl va include pe Tongki în proiectul său Polar reserve din comitatul South Yorkshire, unde trăiesc singurii urşi polari din Anglia.



În noiembrie, Tongki, în vârstă de 24 de ani, li se va alătura celorlalţi urşi polari din rezervaţie - Victor, Pixel, Nissan şi Nobby. Tongki a fost supus unui control medical de către personalul parcului unde locuieşte, care a dorit să se asigure că ursul este în formă pentru a călători peste 8.000 de kilometri din Coreea de Sud în Yorkshire.

''Suntem bucuroşi să îl primim pe Tongki şi să-i oferim o frumoasă bătrâneţe în rezerva de patru hectare de aici, de la YWP. Prioritatea noastră este să-l menţinem sănătos şi fericit. Călătoria din Coreea de Sud va fi lungă, dar ne-am organizat astfel încât să-i oferim o tranziţie confortabilă şi fără probleme. Abia aşteptăm să se bucure de spaţiul de aici şi să se scalde în lacurile adânci'', a spus directorul executiv al rezervaţiei naturale, John Minion.

Tongki s-a născut la o grădină zoologică din Masan, Gyeongsangnam, de unde a fost mutat la parcul tematic Everland în 1997, cel mai mare din Coreea de Sud. Activiştii pentru drepturile animalelor au criticat condiţiile de trai oferite ursului şi au sfătuit compania Samsung, proprietara parcului, să-l mute sau să-i ofere un spaţiu mai generos.

''Suntem încântaţi că Tongki se va putea bucura de o pensie confortabilă în noua sa casă din Yorkshire Wildlife Park. Peisajul divers, lacurile şi cei patru noi prieteni urşi polari îl vor ţine cu siguranţă ocupat'', a spus un purtător de cuvânt de la parcul tematic coreean.