ACTUALITATE

VIDEO. Stare de catastrofă. Uraganul Irma a făcut primele victime în Florida

post-img

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat duminică starea de catastrofă naturală în statul Florida, lovit de uraganul Irma, informează AFP.

Doi şoferi - o poliţistă şi un gardian de închisoare - au murit duminică în Florida implicaţi în accidente rutiere din cauza uraganului. Un alt şofer de camion şi-a pierdut viaţa din motive similare, în arhipelagul Florida Keys de la extremitatea peninsulei Florida.



Duminică, 1,8 milioane de locuinţe şi sedii de firme din sudul statului Florida au rămas fără curent; 1,6 milioane de clădiri sunt încă afectate, a anunţat Florida Power & Light (FPL), cel mai mare furnizor de energie electrică din stat. Refacerea reţelelor va dura „săptămâni, nu zile”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Şi alţi distribuitori de energie şi-au avertizat clienţii că este posibil să se producă întreruperi — Duke, pentru un milion dintre cei 1,8 milioane de utilizatori, iar Tampa electric pentru o jumătate de milion din 730.000. Ulterior, bilanţul tuturor companiilor de electricitate din stat a ajuns la două milioane de locuinţe şi sedii afectate de pene de curent. 

Irma a lovit Florida la sfârşitul săptămânii cu vânt de 215 km/h şi ploi torenţiale. Deşi meteorologii au retrogradat uraganul de la categoria 4 la 3, el este în continuare foarte periculos, a anunţat National Hurricane Center (NHC, Centrul american pentru uragane). La Naples, pe coasta de sud-est a peninsulei, se aşteaptă inundaţii cu niveluri de 3,5 până la 5 metri, iar localnicilor li se recomandă să se îndepărteze de ape. 

După trecerea uraganului Irma, în partea franceză a insulei caraibiene Saint-Martin s-au înregistrat oficial 10 morţi. 

Urmăriţi imagini LIVE din Florida.