Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Regele Mihai I, înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş

România şi-a luat rămas bun de la Regele Mihai. Majestatea Sa se va odihni în necropola regală alături de Regina Ana, cea care i-a fost sprijin timp de aproape 7 decenii.


Ora 19.59. Catedrala din Curtea de Argeş – Semnalul de trompetă “Stingerea”. Încheierea ceremoniei funerare.

ORA 19.35 Sicriul cu trupul Regelui Mihai este purtat pe umeri de militari spre Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală urmat de cortegiul funerar.  În momentul coborârii sicriului în criptă, militarii ies din Catedrală. Sunt trase 21 de salve de tun de către Brigada 30 Gardă. Se intonează Imnul Naţional şi Imnul Regal.

ORA 19:20 A început slujba de înhumare în Catedrală, oficiată de ÎPS Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi ÎPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale, alături de un sobor de preoţi. Participă doar membrii Familiei Regale a României.

ORA 19.15 Catedrala din Curtea de Argeş. Cortegiul funerar a sosit. Aproximativ 10 mii de oameni au venit să întâmpine sicriul Majestăşii Sale Defuncte. Sute de preoţi sunt prezenţi. Sicriul este purtat de militari în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş.

ORA 18.40 Cortegiul funerar a pornit spre Catedrala Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş unde vor avea loc slujba religioasă şi înmormântarea. Întregul traseu este plin de oameni care au venit să-şi ia adio de la Regele Mihai.

ORA 18.24 Gara Curtea de Argeş, Trenul Regal a intrat în staţie. Câteva sute de oameni sunt în jurul peronului, sunt şi numeroşi jurnalişti prezenţi. Forţele de ordine au restricţionat accesul. Dar în afara gării sunt mii de oameni care aşteaptă.

ORA 17.24 Trenul Regal trece prin Gara Piteşti. Mii de oameni sunt pe peron şi de o parte şi de alta a căii ferate şi salută cu lanternele telefoanelor mobile şi steagul tricolor.

ORA 17.00 La Catedrala din Curtea de Argeş, unde va avea loc slujba de înmormântare a Regelui Mihai, sosesc participanţii, între care şi nepotul Majestăţii Sale, Nicolae Medforth-Mills. În gară sunt deja câteva mii de oameni care aşteaptă Trenul Regal care poartă sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale

ORA 16.40 Gara Găeşti. Trenul Regal, care poartă sicriul Regelui Mihai spre Curtea de Argeş, salută prin semnale acustice oamenii prezenţi pe peron şi de-a lungul căii ferate.

ORA 15.36 Trenul Regal trece prin Gara Chitila, unde zeci de simpatizanţi ai Regelui Mihai strigă numele Majestăţii Sale şi aplaudă.

ORA 15.11 Trenul Regal în care se află sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I a pornit spre Curtea de Argeş, în apaluzele celor prezenţi pe pron. Trenul va circula cu viteză redusă în localităţile Chitila, Titu, Piteşti.


Capete încoronate, prinţi, prinţese, reprezentanţi ai caselor regale, personalităţi cu sânge albastru din întreaga lume şi simpli oameni îl conduc pe ultimul drum pe Regele Mihai.

Sunt prezenţi, alături de Familia Regală a României, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, reprezentanţi ai Comisiei Europene, Georgiei, Macedoniei, Marii Britanii, Turciei şi Sfântului Scaun.

La funeralii participă şi nepotul Regelui Mihai, Nicolae.
Este prezentă şi cea de-a treia fiică a Majestăţii Sale, Irina Walker. Aceasta şi-a pierdut titlul princiar după ce a avut probleme cu justiţia în SUA. Irina a fost absolvită de orice vină.

Familia Regală este în mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni. Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale.

Cărţi de condoleanţe au fost deschise la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Acestea sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Regele Mihai este înmormântat în Necropola Regală din Noua Catedrală de la Curtea de Argeş. Se va odihni lângă Regina Ana, cea care i-a stat alături mai bine de 70 de ani.

Ceremonia va fi privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.

Similare