ACTUALITATE

VIDEO. Prima declaraţie a activistului care l-a agresat pe Sergiu Sîrbu, a fost doar o palmă. "Înregistrările video pot fi ridicate"

post-img

Activistul civic Pavel Grigorciuc, fost membru al PCRM, a publicat pe Facebook o postare în care recunoaşte că l-a agresat pe Sergiu Sârbu, după ce deputatul l-ar fi insultat. Grigorciuc susţine însă că i-a dat doar o palmă lui Sergiu Sîrbu, asta deşi soţia deputatului a comunicat că acesta se află în stare gravă la spital.

După ce s-a încheiat protestul, am trecut pe lângă cafeneaua Penthouse, unde în acel moment a intrat şi deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, pe care eu l-am numit trădător. În opinia mea, Sîrbu este un trădător, un exemplu de corupţie în Parlamentul R. Moldova. Ca răspuns, Sîrbu a avut tupeul să mă insulte public în prezenţa mai multor persoane, care se aflau la terasa cafenelei. Având emoţii, i-am dat o palmă peste obraz pentru ca să îl readuc la realitate. Chiar şi după asta, el a continuat să mă insulte. Mai mult ca atât, după acest incident, din cafenea au ieşit şi alţi deputaţi, care au început să mă ameninţe. Aici s-a încheiat şi tot conflictul. Deputaţii au intrat în cafenea, iar eu am plecat. Sunt împotriva soluţionării întrebărilor prin astfel de metode, dar, în opinia mea, există situaţii în care orice om, după o insultă publică, ar trebui să îşi protejeze onoarea şi demnitatea”, a scris Grigorciuc.

Activistul a mai menţionat că în cafenea erau camere de supraveghere, aşa că înregistrările video pot fi ridicate pentru a evita speculaţiile.

Grigorciuc a publicat imagini video din momentul în care poliţiştii îi solicită să meargă la Inspectorat pentru că pe numele acestuia a fost depusă o plângere.

Sergiu Sîrbu, internat în spital în stare gravă, după şedinţa Parlamentului. A fost bătut de un activist