ACTUALITATE

VIDEO. Premierul Pavel Filip cere dosar penal pentru cei vinovaţi de moartea Niculinei Bulat

Dosar penal pentru medicii care au lăsat în stradă o fată în stare gravă, fără să-i acorde ajutor medical. Asta cere premierul Pavel Filip de la Procuratură.

Cazul Niculinei Bulat, fata ce facea dializă şi care a murit la spital, după ce medicii din Drochia au refuzat să-i ofere îngrijiri medicale, a ajuns în atenţia Guvernului. Premierul spune că acest caz este mult prea grav pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi doar cu pierderea locului de muncă.

Astfel de destăinuiri făcea, încă în anul 2013, Niculina Bulat jurnaliştilor de la Ziarul de Gardă. Fetiţa povestea cum vine, împreună cu mama ei, în fiecare săptămâna de la Drochia la Chişinău pentru dializă. Între timp mama ei a murit, tot din cauza unei insuficienţe renale.

Noaptea trecută şi fetiţa s-a stins la spitalul de urgenţă din Chişinău, după ce i-a fost refuzată spitalizarea, atât la Drochia, cât şi la spitalul municipal din Bălţi. Pe 21 octombrie, fetiţa s-a adresat medicilor din Drochia cu dureri insuportabile, având o rană profundă în burtă.

Fără a-i acorda îngrijiri, medicii din Drochia i-au sugerat fetei să plece la Bălţi, pentru a cere ajutor medical. Ajunsă acolo, pacientei i-a fost curăţată rana, cusută şi apoi a fost trimisă acasă. După ce ieri jurnaliştii de la Ziarul de Gardă au scris despre acest caz, Minsterul Sănătăţii a adus fetiţa de la Drochia la spitalul de urgenţă din Chişinău, iar noaptea trecută, ea a murit din cauza complicaţiilor.
 
PAVEL FILIP, prim-ministrul Republicii Moldova: "Nu este o scuză, dacă a venit şi nu era pentru dializă, dacă eşti medic şi nu vezi că are altă problemă pacientul. Şi să-l trimiţi acasă, fără ambulanţă, să trimiţi omul în stradă. Nu e vorba de medic, este vorba de om".
 
Premierul cere identificarea tuturor celor care sunt vinovaţi de decesul fetei şi pedepsirea lor.
 
PAVEL FILIP, prim-ministrul Republicii Moldova: "De data asta nu vreau doar demisii, vreau răspundere penală, cei care se fac vinovaţi să răspundă penal. Să pregătim un demers către procurori şi să investigheze penal acest caz".
 
Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale a anunţat că va suporta toate cheltuielile pentru înmormântare.