ACTUALITATE

VIDEO. Poveştile celor şapte episcopi greco-catolici ucişi de comunişti şi beatificaţi de Papa Francisc

post-img

Şapte episcopi greco-catolici martiri, ucişi de călăii unui regim criminal vor fi beatificaţi de Papa Francisc, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Un dar pe care Suveranul Pontif îl face României. Şi care reprezintă un semn al eliberării de ororile la care a fost supusă Biserica Română Unită, după ce Stalin a cucerit Estul Europei.

Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, în 1848, s-a strigat "Noi vrem să ne unim cu ţara!". 100 de ani mai târziu, pe 15 mai 1948, guvernul comunist a declanşat operaţiunea de exterminare a Bisericii Române Unite. Anunţul s-a făcut la sărbătorirea centenarului Adunării de la Blaj.

Comuniştii au decorat Câmpia Libertăţii cu portretele lui Marx, Engels şi Lenin, iar mitropolitul ortodox Nicolae Bălan i-a îndemnat pe greco catolici să-şi renege credinţa şi să se alăture bisericii ortodoxe. Episcopilor catolici prezenţi la adunare le-a fost interzis să vorbească mulţimii.

Mult timp s-a ascuns implicarea Kremlinului în dispariţia greco-catolicilor din statele satelite Uniunii Sovietice. Acţiunea criminală a fost imputată multe decenii bisericii ortodoxe. Abia după căderea cortinei de fier s-a aflat din documente desecretizate cine a dat ordinul de înlăturare a conducătorilor religiosi. În 1948, Biserica Română Unită avea peste un million şi jumătate de credincioşi greco-catolici. Toţi episcopii săi au fost arestaţi într-o noapte şi supuşi la acte de tortură.

Cel mai tânăr dintre aceştia avea 41 de ani, iar cel mai în vârstă, 73. Au murit în închisori şi lagăre improvizate în mănăstirile unde au fost ţinuti în izolare între 1950 şi 1970.

Iuliu Hossu, episcopul Unirii, care a citit Rezolutia de la Alba Iulia , în 1918, a rezistat cel mai mult, până în 1970.  A supravieţuit calvarului închisorii Sighet, dar până la sfârşitul vieţii a avut domiciliu forţat la mănăstirea Căldăruşani. Papa l-a  făcut cardinal în secret, în 1969 .

Nicio tortură  nu a fost atât de puternică încât să-l determine să renunţe la credinţă pe episcopul vicar de Bucureşti, Vasile Aftenie.

În 1950 a suferit un atac cerebral, după doi ani de anchete în beciurile Securităţii. La deshumarea pentru beatificare, s-au descoperit lovituri în tibie provocate de metoda preferată de tortură a temutului anchetator Gheorghe Enoiu. A fost îngropat în cimitirul Bellu Catolic, fără nicio inscripţie pe crucea de lemn.

După câţiva ani, au fost adăugate în secret literele A.V. Credincioşii aduceau flori şi lumânări la mormintele episcopului Vasile Aftenie şi al cardinalului Iuliu Hossu. S-au răspândit vorbele despre miracolele apărute în preajma celor două morminte.

Valeriu Traian Frenţiu, episcop de Oradea,  a murit în 1952, la închisoarea Sighet. Papa Benedict al XV-lea îl numise asistent al Tronului pontifical, iar în 1948 Papa Pius al XII-lea l-a făcut arhiepiscop. A fost înmormântat în Cimitirul săracilor din Sighet, într-un loc rămas necunoscut până în zilele noastre.

Ioan Suciu, cunoscut ca episcopul tinerilor, a fost unul dintre cei mari oratori ai Bisericii. A murit de foame, la Sighet, în 27 iunie 1953, rostind pentru ultima oară Tatăl nostru şi Născătoarea. A fost aruncat într-o groapă comună. Osemintele sale nu au mai fost găsite.

Episcopul Tit Liviu Chinezu a fost considerat de Securitate „unul dintre cei mai fermi opozanţi faţă de unirea dintre Biserica greco-catolică şi Biserica ortodoxă română". A murit la Sighet, în 1955 şi îngropat în „Cimitirul Săracilor", fără ca mormântul să mai fie identificat vreodată.

Episcopul Ioan Bălan a murit în 1959,  la Mănăstirea Ciorogârla, după 11 ani de arest. În ciuda vârstei înaintate a fost torturat şi  supus unor munci istovitoare.

Episcopul Alexandru Rusu, pe care Papa voia să-l numească mitropolit al Biserii Române Unite, a murit  de septicemie, la Gherla, în 1963.

După arestarea celor şapte episcopi, potrivit documentelor CNSAS, au trecut la ortodoxie 80% dintre credincioşii greco-catolici şi 1.100 de preoţi din cei 1.400.

Beatificarea celor şapte episcopi uniţi are şi o remarcabilă valoare de reparaţie morală. În timp ce în România uciderea episcopilor nu a fost cercetată juridic, Vaticanul este prima autoritate de stat care recunoaşte pe bază  de probe şi mărturii omorul cu premeditare aprobat de autorităţile comuniste.