ACTUALITATE

VIDEO. Poveşti emoţionante ale medicilor aflaţi în lupta cu COVID-19

post-img

Lucrează până la epuizare, îşi înving teama şi încearcă totul pentru a-şi ajuta pacienţii. Ei sunt medicii care fac scut în faţa virusului care a îmbolnăvit deja peste 5.200 de români. Dar oricât de puternici ar fi, COVID-19 nu îi ocoleşte nici pe ei. 700 de cadre medicale din toată ţara sunt infectate cu noul coronavirus, iar un ambulanţier a pierdut lupta cu boala.


Alexandru este medic rezident şi face triajul a zeci de pacienţi la spitalul de Pneumoftiziologie din Galaţi. Lucrează exact acolo unde pericolul este mai mare. L-am filmat într-o pauză, când încerca să îşi tragă sufletul ca să o poată lua de la capăt.

Medic rezident internist Alexandru Nechifor: Acum lucrurile au devenit în unele momente imposibile. Absolut toată lumea este suspicioasă ca având Covid 19 şi atunci e nevoie de echipament, e nevoie de protecţie. Manevrele, anamneza durează mult mai mult.

Cel mai mult se teme nu pentru el, ci pentru familia lui. Aşa că s-a mutat de acasă. De când a început pandemia, nu i-a mai îmbrăţişat pe cei dragi.

Alexandru Nechifor: Avem o marjă de temere, încercăm pe cât posibil să ne protejăm pe noi şi pe cei din jur, lucrurile devin din ce în ce mai complicate având în vedere creşterea numărului de cazuri din ultima perioadă. Suntem izolaţi de familiile noastre, de părinţi, de soţii, de copii, încercăm în primul rând să-i protejăm pe ei, ne gâdim de fiecare dată să ne întoracem cu bine acasă, să fim sănătoşi cât putem de mult, să facem faţă acestei pandemii.

Pe Petre Ciuvăţ l-am găsit la datorie, la spitalul din Rovinari. Are 79 de ani şi este medic de terapie intensivă de o viaţă. De când a izbucnit pandemia doarme în spital, pentru că vrea să-i ajute cât mai repede pe cei infectaţi.

Medic ATI, spitalul Sfântul Ştefan din Rovinari, Petre Ciuvăţ: Molima asta se răspândeşte cu o viteză deosebită şi oamenii sunt în faţa unei situaţii absolut noi. Această afecţiune alterează grav funcţiile vitale.

Oricât de cumplită ar fi boala, medicii nu au voie să îşi abandoneze pacienţii, spune el.

Medic Petre Ciuvăţ: Nu mi-e teama absolut deloc şi nu-i înţeleg pe cei cărora le este teamă. Cum să-ţi fie teamă de o boală, pentru asta ai învăţat, să o combaţi.

Medicul Petre Ciuvăţ îi sfătuieşte pe oameni să fie optimişti.

Petre Ciuvăţ: Să nu le fie teamă. Teama este un factor foarte nociv. Să fie curajoşi şi să se protejeze corect. Nu păţesc nimic.

Atunci când reuşesc să ajute un pacient bolnav, bucuria medicilor e imensă. La spitalul Victor Babeş din Craiova, personalul medical a încins chiar o horă pentru a celebra vindecarea unui pacient cu coronavirus pe care au crezut de mai multe ori că îl vor pierde.