ACTUALITATE

VIDEO. Maşini cu drapele tricolore, prin Chişinău! Un marş automobilistic dedicat Unirii a avut loc astăzi

post-img

Un marş automobilistic dedicat Unirii a fost organizat astăzi, 21 octombrie, la Chişinău. Marşul a pornit la ora 12:00, de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Cei care s-au alăturat marşului au primit drapele tricolore şi au dus mesajul unirii în fiecare sector al Capitalei.  

La marş au participat peste 30 de maşini, însă Vlad Bileţchi, preşedintele organizaţiei „Unirea” ODIP, spune că ar fi fost mult mai multe maşini, dacă nu ar fi fost sabotată locaţia iniţială de pornire a marşului, adică PMAN. Faptul că această manifestaţie a fost amânată de două ori, la fel potrivit lui Bileţchi a dus la un număr atât de mic de participanţi.  

„Combustibilul nu este acoperit din surse de partid sau civice sau de altă natură, fiecare participant a fost liber să vină, nu a fost forţat nimeni, au venit  din propria conştiinţă şi din propria convingere că Unirea este cauza naţională a acestui popor”, a menţionat preşedintele organizaţiei „Unirea” ODIP.


 

Evenimentul s-a încheiat cu donarea a unei replici a „Flăcării Unirii” Muzeului de Istorie a Moldovei.