ACTUALITATE

VIDEO. Fostul ministrul al Mediului: Cu siguranţă staţia de epurare este defectă

post-img

Staţia de eupurare din Chişinău ar fi defectă. Valeriu Munteanu, fostul ministrul al Mediului, susţine că mirosul urât şi starea în care se află acum râul Bâc ar fi din cauza activităţii cu defecte a staţiei de epurare. Acest lucru este însă negat de către Apă Canal-Chişinău, care spune că sursa de poluare şi mirosul nu este neapărat determinat doar de activitatea SE.

Fostul ministru a solicitat autorităţile pintre care Inspectoratul Ecologic să verifice şi să spună care este situaţia, iar dacă aceştia nu vor interveni, Munteanu solicită implicarea procurorilor. "Cu siguranţă staţia de epurare este defectă, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum, ca râul să fie într-o aşa stare."



Apă Canal-Chişinău a emis ieri un comunicat prin care declară că procesul tehnologic de epurare a apelor uzate din municipiul Chişinău se efectuează în conformitate cu prevederile Regulilor de exploatare tehnică a sistemelor de alimentare cu apă şi evacuare a apelor uzate din localităţi.

Într-o înregistrare video făcută cu două zile în urmă în apropiere de staţia de epurare, Valeriu Munteanu a explicat faptul că în apă ar fi deversate deşeurile prelucrate foarte puţin care ar ajunge în Bâc în stare aproape brută.

Şi fosta directoare a companiei Apă-Canal Veronica Herţa a publicat imagini foto cu apele albe ale Bâcului.

„Fac un apel către angajaţii de bună credinţă de la Apă Canal Chişinău, ministerul Mediului şi Inspectoratul Ecologic să se autosesizeze şi să verifice starea lucrurilor. Toate duc spre aceea că fie există o problemă la Staţia de Epurare, fie cineva deversează direct în sistemul de canalizare cu depaşiri majore a Concentraţiei Maxime Admisibile. După culoare apei şi miros putem presupune „izvorul” problemei…”, spune Veronica Herţa.

Potrivit ei, toate acestea aduc prejudiciu considerabil mediului deoarece această apă este folosită la irigare.