ACTUALITATE

VIDEO. Foştii locuitori din Lozova au dăruit sute de cadouri oamenilor rămaşi în sat

Cine îşi uită rădăcinile, n-are cum să-şi făurească un viitor. Asta şi-au spus cei care s-au născut odinioară în localitatea Lozova, iar de Crăciun au decis să le facă un un cadou localnicilor rămaşi în sat. Au pus mână de la mână şi au cumpărat produse alimentare pe care le-au împărţit persoanelor cu dizabilităţi, foştilor profesori, medici şi educatori.

Aceştia au primit darurile cu braţele deschise pentru că viaţa de la sat, e o povară, spun ei.

Eufrosinia Sandu are 76 de ani şi toată viaţa a fost profesoară de limba română. S-a bucurat că are în sfârşit ocazia să-şi revadă colegii de cancelarie.

Şi-a văzut foştii colegii încărunţiţi şi plini de nevoi. Meseria de profesor, prestată de atâţia ani că le-a uitat şi numărul, o răsplăteşte din păcate cu prea puţini bani, care nu-i ajung nici să-şi vadă de sănătate.

Cu aceeaşi tristeţe în ochi vorbesc astăzi şi foştii medici sau educatori. Cine spune că lumea trăieşte mai bine, n-a trecut şi pe la ei să-i întrebe cum o duc. Lucrurile necesare înseamnă pâine şi facturi, iar mezelurile fac parte din categoria lucrurilor scumpe.

Şi dacă cei din fruntea ţării n-au binevoit să împartă din belşugul lor, s-au împărţit cei care şi-au făcut un viitor pornind de pe uliţele din Lozova. Băştinaşii, stabiliţi astăzi prin alte oraşe sau chiar peste hotare s-au mobilizat şi au strâns produse alimentare pentru cei rămaşi în localitate.

Peste 100 de oameni originari din Lozova au contribuit la cadourile oferite la cele peste 150 de familii de foşti funcţionari publici, persoane cu dizabilităţi sau cei bolnavi de cancer. Unul dintre agenţii economici din localitate a donat o tonă de ulei de floarea soarelui.