ACTUALITATE

Femeia din Făleşti, transportată cu elicopterul SMURD, a murit astăzi

post-img

O femeie din Republica Moldova, care a fost grav rănită în urma unei explozii produse în satul Hrubna Nouă, raionul Făleşti, a fost transportată de urgenţă la Chişinău cu un elicopter SMURD din România. Victima avea arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. Din pacate, ea a murit astăzi în spital.

Aceasta este a 33-a intervenţie aero-medicală de la lansarea SMURD în Republica Moldova. Elicopterul SMURD Iaşi a preluat pacienta ieri după-amiază şi a transportat-o la Chişinău.

Explozia a avut loc săptămâna trecută şi a fost fatală pentru o fetiţă de patru ani. Aceasta a fost găsită fără suflare printre dărâmături. Prima ipoteză a specialiştilor este că deflagraţia s-ar fi produs de la o butelie de propan-butan.