Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Descoperire macabră. Un bărbat ţinea cadavrul tatălui în casă pentru a-i încasa pensia

Descoperire şocantă într-un sat din Mehedinţi. Un bărbat de 69 de ani locuia in casă, din toamna anului trecut, cu cadavrul tatălui său. Bătrânul nu mai fusese văzut de luni bune. Nimic nu ar fi ieşit la iveală, dacă poştaşul, care aducea pensia, nu refuza să i-o mai dea fiului. El a cerut să-l vadă pe titular, iar refuzul bărbatului i-a trezit suspiciuni poştaşului, care a anunţat poliţia. În urma verificărilor, scheletul bătrânului a fost găsit aşezat pe un pat într-o bucătărie anexă.

Povestea greu de imaginat s-a întâmplat în satul Dănceu. Localnicii au intrat la bănuieli după ce de luni bune nu l-au mai văzut pe bătrânul de 89 de ani. Nu şi-au crezut, însă, vecinul capabil de o asemenea grozăvie şi nu au anunţat poliţia. Chiar şi poştaşul i-a dat pensia bărbatului, până ieri, când i-a cerut să-l vadă pe bătrân. Refuzul i-a trezit suspiciuni.

Vecinii spun că ar fi încercat să-l vadă pe bătrân, însă de de ceva vreme fiul său nu îi mai primea în casă ori de câte ori voiau să-l viziteze.

Când s-a văzut descoperit, bărbatul a încercat să se sinucidă, dar nu a reuşit decât să îşi provoace o rană uşoară la abdomen. A fost chemată o ambulanţă, care l-a dus la spital, de unde a ajuns la audieri la Parchet.

Bărbatul ar putea fi pus sub acuzare pentru profanare de cadavre şi pentru că a încasat ilegal pensia tatălui său vreme de un an.

Similare