ACTUALITATE

VIDEO. Deputatul Constantin Codreanu propune recunoaşterea automată a cetăţeniei române

Redobândirea cetăţeniei române ar putea deveni istorie. Românii basarabeni ar putea cere, pe viitor, să le fi recunoscută cetăţenia automat, şi nu să o redobândească, aşa cum o fac în prezent. Iniţiativa îi aparţine deputatului PMP Constantin Codreanu şi este prevăzută într-un proiect de lege.

Invitat la emisiunea Punctul pe Azi, de la TVR Moldova, deputatul Constantin Codreanu a declarat că basarabenIi nu au renunţat niciodată la cetăţenia română, dar au fost lipsiţi de acest drept, forţat, de către sovietici.
 
CONSTANTIN CODREANU, deputat PMP, Parlamentul României
"Legea în sine este un act legislativ gândit eronat. Or, noi, urmaşii celor care au avut cetăţenia română, nu am renunţat niciodată la cetăţenia română. Şi atunci cum poţi să redobândeşti ceva la ce nu ai renunţat?! De ce să plătim şi ca timp şi ca bani, un lucru care, de fapt, ne aparţine de drept?"
 
Pe de altă parte, spune Codreanu, statul român nu a emis niciodată vreun act oficial prin care să spună că retrage cetăţenia românilor basarabeni. Prin urmare, deputatul va propune, în această lună, un nou concept de redobândire a cetăţeniei pierdute.
 
În proiectul său de lege, deputatul Codreanu, va propune şi triplarea numărului de angajaţi ai Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. În prezent, doar 21 de funcţionari analizează dosarele.  
 
Codreanu propune şi retragerea cetăţeniei celor care defăimează statul român prin declaraţii.
 
Constantin Codreanu s-a referit la unii deputaţi socialişti din Parlamentul de la Chişinău care deţin cetăţenia română deşi anunţau în campania electorală că vor renunţa la ea.