ACTUALITATE

VIDEO. Andrian Candu, la Fox News: „Dacă Ucraina cade, atunci şi R. Moldova va cădea, va fi ca un efect de domino”

post-img

Preşedintele Parlamentului Andrian Candu a avut o intervenţie în jurnalul de ştiri a programului de televiziune din SUA Fox News. Acesta a vorbit despre situaţia din Estul Europei, în special în zona R. Moldova şi Ucrainei, având în vedere propaganda şi influenţa Rusiei asupra acestor teritorii.

„Se pare că Putin încearcă să restabilească Uniunea Sovietică. În acest sens, Ucraina, R. Moldova şi Georgia, spre exemplu, sunt în prima linie în faţa acestor provocări”, a menţionat Andrian Candu, subliniind că orice suport al aliaţilor, în special al SUA, este binevenit şi poate ajuta ţările menţionate mai sus.
 
În special s-a vorbit despre nava SUA în Marea Neagră, şi de faptul că prezenţa unei astfel de nave în Marea Neagră va putea cel puţin, să oprească din intenţiile lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina, având în vedere că sancţiunile europenilor şi americanilor împotriva Rusiei nu prea au efect.
 
„Dacă Ucraina cade, atunci şi R. Moldova va cădea, va fi ca un efect de domino”, a precizat Andrian Candu. Vedem cum Rusia intervine în treburile interne, utilizând ameninţări hibrid precum propaganda mass media  şi propaganda, ceea ce înseamnă fake news. În al doilea rând este vorba despre susţinerea partidelor pro-ruse, şi pentru alegerile care vin, cele parlamentare din februarie (R. Moldova), cele prezidenţiale din martie (Ucraina), reprezintă un pericol. Apoi să nu uităm de trupele ruseşti care stau pe teritoriul ţării mele, 11% din teritoriu ţării mele este ocupat de trupele ruseşti”, a explicat Candu.