ACTUALITATE

VIDEO. Ambasadorul SUA în Republica Moldova a vizitat Baza Militară de Instruire a Armatei Naţionale

Investiţiile americane în poligonul de la Bulboaca vin să modernizeze condiţiile de instruire a militarilor, nu să pregătească diversionişti pentru un eventual conflict în Transnistria.

Este replica ambasadorului american James Pettit la declaraţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin. Oficialul american a efectuat astăzi o vizită la Baza Militară de Instruire a Armatei Naţionale a Republicii Moldova.
 
Graţie Programului GPOI (Global Peace Operations Initiative), cu suportul  Statelor Unite, în 2012 au demarat lucrările de renovare a Poligonului de instruire de la Bulboaca. Prima etapă a fost modernizarea câmpului de ţinte multifuncţional şi a două aliniamente de tragere.
 
Cea de-a doua etapă, care se desfăşoară în acest moment, ţine de construţia unor anexe la cazarmele militarilor.
 
Ultima etapă, care urmează a fi realizată până la sfârşitul anului 2018, presupune reconstruţia „localităţii machetă” „Codru”, care nu a fost reparată din 1992. Aceasta va reconstitui un sat cu case şi străzi, pentru a apropia condiţiile de instruire de cele reale.
 
După evaluarea realizată în teren, ambasadorul SUA în Republica Moldova a ţinut să menţioneze că declaraţiile lui Dmitri Rogozin nu corespund realităţii.
 
Republica Moldova s-a alăturat programului GPOI în 2012, cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile de instruire a militarilor Armatei Naţionale detaşaţi în misiuni externe de menţinere a păcii cu mandat ONU. În acest scop, Statele Unite au investit deja 1,1 milioane de dolari, iar alte 1,2 milioane urmează a fi alocate pentru instruirea militarilor.