ACTUALITATE

Vasile Şoimaru, la Punctul pe AZi: Jertfele ostaşilor români din al Doilea Război Mondial nu au fost în zadar

Cel de al Doilea Război Mondial a fost pentru noi un război de reîntregire a României cu Basarabia şi Bucovina de Nord, anexate cu un an mai devreme de Imoeriul Sovietic. Declaraţia aparţine deputatului în Primul Parlament al Republicii Moldova, Vasile Şoimaru care, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA a declarat că jertfele ostaşilor români căzuţi în război nu au fost în zadar.

Vasile Şoimaru a menţionat că, pentru ca aceste teritorii să fie dezrobite de sub ocupaţia sovietică, luptele trebuiau duse până la capăt.

„Aşa este esenţa războiului. Dacă nu duci duşmanul până acolo de unde a plecat spre tine, degeaba ai luptat. Tare mulţi critici se mai găsesc acum, că de ce nu ne-am oprit la Nistru. A doua zi, peste o lună sau două, îi vedeam din nou pe tancurile T34 sau pe Katiuşe la Chişinău sau la Prut”, a spus Vasile Şoimaru.

Istoricul român Filip Iorga a precizat că prima comemorare a victimelor unui război în România a avut loc în luna mai a anului 1920, care a culminat cu construirea de monumente memoriale peste tot în ţară.

„După încheierea Primul Război Mondial, care a zguduit umanitatea, a fost creată o nevoie memorială. Imediat după încheierea războiului, statele şi-au asumat răspunderea de a-şi asuma memoria războilui, în speranţa că astfel de conflagraţii nu vor mai avea loc”, a spus Filip Iorga.

Potrivit istoricului, un moment foarte important a fost cel al instalării Monumentului Eroului Necunoscut.

Avocatul Iulian Rusanovschi a precizat că pe actualul teritoriu al Republicii Moldova au existat mai multe cimitire ale ostaşilor români, distruse de sovietici.

„Cel mai elocvent exemplu este Cimitirul Eroilor de la Chişinău, care se află într-o stare devastatoare şi al cărui teritoriu a fost înstrăinat în 2007 de către statul Republica Moldova, deşi Convenţia de la Geneva interzice expres acest lucru”, a precizat avocatul.