ACTUALITATE

Valul unionist a ajuns la Chişinău. Comuna Grătieşti a semnat Declaraţia de unire cu România

post-img

Consilierii locali din comuna Grătieşti, municipiul Chişinău au semnat Declaraţia simbolică privind unirea cu patria mamă România. Astel Grătieştiul a devenit a 13 localitate care face acest gest smbolic.

Până acum astfel de declaraţii au fost semnate de sate şi comune din raioanele Ialoveni, Călăraşi, Edineţ, Cantemir, Ştefan Vodă, căuşeni şi Teleneşti.

Prima Declaraţie de Unire a fost adoptată pe 24 ianuarie 2018 de comuna Parcova, din raionul Edineţ, fiind urmată de alte şase localităţi. În document se spune că se face "Unirea cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie, ca fiii şi nepoţii să se bucure de un viitor de libertate şi avuţie. Iar unirea simbolică de azi să fie un pas hotărâtor spre Unirea deplină, când nu va mai fi graniţă pe Prut". Iniţiativa aparţine Platformei Civice "Acţiunea 2012" care îşi propune ca 100 de localităţi să adopte acestă declaratie în anul Centenarului Marii Unirii.

Apropiaţii lui Igor Dodon au început o amplă campanie de semnare a unor declaraţii ce condamnă aceste acte simbolice.