ACTUALITATE

Valeriu Munteanu: Dacă câştigă alegerile parlamentare Partidul Democrat cu Igor Dodon va avea loc federalizarea ţării

post-img

În cazul în care etăţenii nu vor fi atenţi şi nu se vor coaliza în jurul blocului ACUM, toată puterea o să ajungă la Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc, în vederea federalizării Republicii Moldova, după condiţiile impuse de Federaţia Rusă, a declarat Valeriu Munteanu, care a anunţat recent că pleacă din Partidul Liberal, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

Întrebaţi dacă după 24 februarie, Igor Dodon şi PSRM ar putea deconecta Republica Moldova pentru totdeauna, fostul liberal a declarat:
„Sunt absolut sigur că acesta este un joc al PD-ului şi PSRM-ului. Domnul Candu azi spunea foarte stângaci că i-a ajuns cuţitul la os, dar n-are timp ca să-l demită pe Dodon din funcţie”. 

Nicolae Negru spune că vede şi el acest pericol, „fiindcă dacă de partea dreaptă nu vor ieşi oamenii în măsură suficientă la vot, se măreşte procentajul PSRM, doar ei au un nucleu dur: 500 de mii de alegători din două milioane asta îs 40 de procente, dar 500 de mii dintr-un milion sunt 50 de procente.”