ACTUALITATE

UPDATE. Patru persoane au fost reţinute, până la această oră, în cadrul operaţiunii CNA şi a Procuraturii Anticorupţie la mai multe primării

post-img

Patru persoane au fost reţinute, până la această oră, în urma pecheziţiilor la mai multe primării din ţară. Printre cei reţinuţi este primarul satului Ghelăuza, raionul Străşeni, şi trei reprezentanţi ai companiilor beneficiare de licitaţii trucate.

În prezent, acţiunile de urmărire penală sunt în desfăşurare în mai multe primării din ţară şi la sediile unor companii. Acestea au loc în cadrul unui dosar care vizează trucarea unor licitaţii de milioane de lei, bani proveniţi din Fondul Ecologic pentru susţinerea unor proiecte locale. 

11.10 Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA desfăşoară percheziţii şi ridicări de acte din primării, inclusiv Primăria municipiului Chişinău. Potrivit ofiţerului de presă al CNA, Angela Starinschi, au loc acţiuni de urmărire penală în mai multe primării din ţară într-un dosar pornit pe faptul trucării unor licitaţii.

De asemenea, sunt vizate şi câteva companii, beneficiare ale licitaţiilor aranjate. 

Ştirea va fi actualizată.